Ai obiceiul să mănânci noaptea? Descoperă ce să consumi ca să nu te îngrași!
Unii dintre noi avem mari probleme cu mâncatul în timpul nopții, ceea ce în timp duce la acumularea de kilograme în plus, oricât de bun ar fi metabolismul. .
Ceea ce puțini știu este că există metode prin care să ne „păcălim” organismul, astfel încât să își primească necesarul de nutrienți, dar și să ținem sub control aportul nedorit de calorii. Cu atât mai mult cu cât nutriționiștii avertizează că este la fel de grav să mâncăm noaptea ca atunci când ne înfometăm. Iată 6 alimente pe care poți să le consumi noaptea fără să îți faci griji în legătură cu silueta.
1. Produse lactate, cum ar fi brânza sau iaurtul (în special cel grecesc). Poți opta pentru câteva felii subțiri de brânză, deoarece este un aliment ușor de digerat și poate satisface receptorii gustului. Iaurtul este bogat în proteine și cu un conținut scăzut de grăsimi, ceea ce îi face unul dintre cele mai bune gustări de noapte.
2. Biscuiți sărați din făină integrală. Aceștia sunt digerați încet, deoarece conțin carbohidrați lenți. Astfel, senzația de sațietate este de durată.
3. Un ou fiert. Este bogat în proteine, dar are doar 75 kilocalorii.
4. Legume. Poți opta pentru un bol de salată în care să predomine legumele verzi. Atenție! Nu trebuie să adaugi dressing în salată, deoarece este o adevărată bombă calorică.
5. Sos de mere, scorțișoară și câteva stafide pentru cei care simt nevoia să consume ceva dulce. Este o opțiune sănătoasă, fără multe calorii și foarte delicioasă.
6. Banane. Pe lângă senzația de sațietate pe care ți-o dă, acest fruct este bogat în magneziu și potasiu și te va ajuta să te relaxezi și să dormi bine.
Autor: Andreea Inea, publicat la data 15.01.2019
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!