Astrologie
Astrologia înseamnă descifrarea și prezicerea destinelor pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, constelațiilor sau unor fenomene cerești
Astrologia se bazează în principal pe poziția astrelor (planetelor) din sistemul nostru solar în raport cu Pământul în ziua de naștere a individului respectiv, reprezentând astfel poziția celestă. În al doilea rând, astrologia dezvăluie poziția exactă a nativului pe Pământ în momentul nașterii sale, inclusiv latitudinea și longitudinea locului nașterii, ceea ce reprezintă poziția terestră.
Astrologia este folosită pentru autocunoaștere, înțelegerea personalității și tendințelor persoanelor. Un practicant al astrologiei este numit astrolog. Majoritatea astrologilor sunt de acord că poziționările corpurilor cerești folosesc la interpretarea evenimentelor trecute și prezente precum și la prezicerea viitorului. Astrologii consideră că mișcările și pozițiile corpurilor cerești influențează direct viața de pe Pământ sau corespund unor evenimente din viața umană.
Cum folosim astrologia
Folosirea astrologiei poate fi o experiență profund personală. Este o știință complexă, necesitând studiu și dedicare pentru a înțelege aspectele sale. Astrologia oferă un cadru pentru auto-descoperire și înțelegerea unui individ în contextul cosmic. Este mai mult decât o simplă curiozitate sau amuzament și poate aduce beneficii reale prin ghidarea alegerilor și a înțelegerii mai profunde a propriei vieți. Pentru a profita de astrologie, este crucial să se abordeze cu deschidere și să se înțeleagă corect rolul și utilitatea ei.
Astrologia oferă o perspectivă holistică, permițându-ți să vezi realitatea în ansamblu și să depășești limitările viziunilor materialiste. Această conexiune între toate lucrurile din univers permite cunoașterea lor prin metode intuitive, precum astrologia. Mintea umană înțelege lucrurile atunci când sunt constatate și încadrate într-un sistem de cunoaștere acceptat.
Astrologia, concentrându-se pe influența constantă a astrelor asupra realității terestre, oferă o modalitate de a înțelege legătura dintre astre și viața pe Pământ prin acțiunea vibratiilor planetare.
Astrologia funcționează ca o metodă intuitivă, permițând cunoașterea prin observare și încadrarea într-un sistem acceptat de minte. Corlarea dintre toate lucrurile din univers permite înțelegerea lor, luând ca model astrele apropiate de Pământ, ușor de observat și cu o influență constantă asupra realității. Legătura fizică dintre astre și viața pe Pământ se realizează prin intermediul vibratiilor planetare.
Dictonul astrologic clasic "Astrele predispun, dar omul dispune!", ne amintește că suntem responsabili pentru alegerile și acțiunile noastre în viață și vom experimenta consecințele a ceea ce semănăm. Astrele influențează mai ales nivelurile noastre interioare, psihice și spirituale, încurajându-ne să luăm decizii corecte la nivel mental și conștient.
Este important de subliniat că stelele nu sunt responsabile pentru evenimentele bune sau rele din viața noastră; ele oferă doar posibilități și noi avem puterea de a alege direcția și modul în care ne îndreptăm în viață. Fiecare individ poartă propria responsabilitate pentru alegerile sale.
Fie că este astrologie occidentală sau chineză, se pretinde că anumite evenimente, cum ar fi dezastrele naturale, pot fi anticipate prin intermediul diferitelor aranjamente astrale.
În astrologie, interpretarea unei hărți a cerului se realizează pe baza principiului că semnele, planetele și casele sunt în analogie cu trăsături de caracter, evenimente etc. Semnele sunt în sine în analogie cu casele și cu astrele, deoarece există douăsprezece semne și douăsprezece case, iar fiecărui semn îi corespunde o planetă numită guvernator, care este în analogie cu respectivul semn.
Casa I: Berbec - Marte
Casa II: Taur – Venus
Casa III: Gemeni – Mercur
Casa IV: Cancer - Luna
Casa V: Leu - Soare
Casa VI: Fecioară - Mercur
Casa VII: Balanță - Venus
Casa VIII: Scorpion - Pluton
Casa IX: Săgetător - Jupiter
Casa X: Capricorn - Saturn
Casa XI: Vărsător - Uranus
Casa XII: Peşti - Neptun
Astrologie BaZi
Astrologia chineză, BaZi, se traduce literal prin ”Opt Caractere”. Aceste opt caractere, numite și harta Paht Chee, derivă din data și ora nașterii unei persoane și sunt grupate două câte două, astfel încât se formează patru coloane (stâlpi) corespunzătoare orei, zilei, lunii și anului nașterii, numite Jia Zi.
În continuare: Despre Astrologia Chineză
Calendarul Lunisolar
În astrologia chineză se ține cont de:
- ciclul tulpinilor cerului (numite după cele 5 elemente și polaritatea lor yin sau yang)
- ciclul ramurilor pământului (numite după cele 12 zodii chinezești).
Combinațiile dintre aceste două cicluri dau naștere unei perioade de 60 de ani.
În calendarul lunisolar, numit și calendarul Xia sau calendarul pentru 10.000 ani Wan Nian Li, anul nou chinezesc nu începe pe 1 ianuarie ca în calendarul gregorian, ci în prima zi cu Lună Nouă dintre Solstițiul de iarnă și Echinocțiul de primăvară.
De aceea, o persoană născută pe 1 ianuarie 1974 nu este în zodia Tigrului ci în zodia precedentă, adică în zodia Bivolului, conform cu calendarul lunisolar. În continuare: Calendarul Lunisolar
Harta destinului
Harta destinului este formată din 4 stâlpi și 10 coloane. Atât stâlpii cât și coloanele pot conține 10 tulpini ale cerului și 12 ramuri ale pământului.
Cele 10 Tulpini ale cerului sunt cele 5 elemente cu polaritățile lor yin sau yang și se trec în caseta de sus a unei coloane. Citește continuarea: Harta Destinului
În astrologia chineză fiecare interval de două ore, fiecare zi, fiecare lună și fiecare an are o tulpină a cerului (unul din cele 5 elemente cu polaritatea sa) și o ramură a pământului (o zodie chinezească cu elementul și polaritatea sa). Astfel, fiecare persoană are o hartă astrologică proprie în funcție de ora, ziua, luna și anul nașterii sale.
ZODIACOOL pune la dispoziție un calcul gratuit pentru Cele 4 Coloane ale destinului, conform cu Calendarul pentru 10000 de ani și data nașterii tale. Pentru mai multă precizie, selectează calendarul Solar înainte de calcul. Citește continuarea: Cei 4 stâlpi ai destinului
Cele 10 coloane ale destinului
În astrologia chineză se consideră că nu este suficient să te naști cu cei 4 stâlpi ai destinului norocoși, ci este important cum variază norocul tău de-a lungul timpului. Cele 10 coloane ale destinului arată exact acest lucru și se calculează folosind tulpina cerului din stâlpul an, ramura pământului din stâlpul lună și sexul.
Chinezii compară cei patru stâlpi ai destinului cu o corabie, iar cele 10 coloane ale destinului cu felul în care navighează corabia. Iată cum arată cele 10 coloane ale destinului (norocului). Citește continuarea: Cele 10 coloane ale destinului
Beneficiile celor 4 stâlpi și a celor 10 coloane ale destinului
Perioadele faste și nefaste se succed una după alta în viață, dar fluctuațiile acestora diferă de la o persoană la alta în funcție de harta destinului calculată după ora și data nașterii.
Dintre beneficiile descifrării codului din stâlpi și coloane se numără:
- se fac predicții privind norocul în viață
- se află timpul precis când se manifestă ghinionul
- se determină perioadele care trebuie tratate cu atenție sporită
- se calculează timpul precis pentru a face o nouă investiție, mariaj, construcția unei casei, începerea unei călătorii
- când apar șansele de căsătorie sau de începere a unei noi relații de dragoste
- compatibilitatea dintre două persoane
- când vor apărea copiii, mentorii
- când apar dușmanii
- arată fluctuațiile stării de sănătate
- ajută la crearea unui mediu armonios la serviciu
- când se manifestă șansa de a obține un statut social înalt
- succesul în alegerile politice
- compatibilitatea dintre partenerii de afaceri sau dintre șefi și angajați etc.
Coloana Anului
Pentru a interpreta în profunzime o coloană a destinului, se iau în calcul și interacțiunile dintre aceasta și coloana unui an. De exemplu, anul 2017 este anul cocoșului de foc. Iată cum arată coloana AN:
Dacă pentru o persoană focul și metalul sunt elemente favorabile, atunci va avea un an reușit. Din contra, dacă pentru o persoana focul și metalul nu sunt elemente favorabile, atunci ea va avea un an cu obstacole sau cu situații stresante, considerate lecții de viață.
Din optica astrologiei chineze ambele situații sunt favorabile pentru dezvoltarea persoanei. De exemplu, într-un an cu obstacole persoana va fi forțată să acționeze și va învăța lecții importante pentru perioada imediat următoare. Dacă nu-și învață lecțiile la timp, ea nu va putea beneficia de pe urma elementelor favorabile care vin ulterior în viața ei.
Mai concret, dacă persoana are de învățat cum să se ferească de prieteniile superficiale și cum să evite relațiile din interes și nu este atentă la aceste aspecte, adică nu-și învață lecția, mai devreme sau mai târziu va avea de suferit sau va pierde bani de pe urma unei relații făcute din interes.
Prin interpretarea corectă a elementelor care apar în cei patru stâlpi și cele 10 coloane ale destinului, astrologul specialist în astrologie chineză Bazi stabilește dacă harta destinului este echilibrată sau dacă necesită să fie adusă în echilibru și generează previziunile astrologice pentru o persoană.
Conceptul de echilibru în hărțile destinului
În astrologia chineză se consideră că o persoană poate avea parte de reușite și are o hartă echilibrată dacă în harta celor 4 stâlpi ai destinului apar toate cele 5 elemente: lemn, foc, pământ, metal și apă, deoarece fiecare element poate însemna pentru acesta unul din cei 5 factori norocoși: bogăție (bani), influență (autoritate), resurse (sănătate), capacitate (creativitate, inteligență) și prieteni.
De exemplu, dacă din cei 4 stâlpi ai destinului (din tulpinile cerului, ramurile pământului și tulpinile ascunse) lipsește elementul foc și pentru persoană acest element reprezintă banii, rezultă că persoana va avea în timpul vieții o afinitate slabă cu banii, va lucra greu cu aceștia și nu va ști cum să-i producă în cantități mari.
Nu înseamnă că persoana va fi săracă, dar nici nu trebuie să creadă că banii îi vor veni fără să depună eforturi susținute.
De asemenea, este foarte importantă polaritatea elementelor care apar în cei patru stâlpi ai destinului, atât în tulpinile cerului, cât și în ramurile pământului.
O hartă care are numai elemente de polaritate yang, face ca persoana să fie hiperactivă și pentru a atinge armonia interioară are nevoie să folosească elemente yin în jurul său, adică să stea în camere mai slab luminate, să meargă la ceainării cu atmosferă liniștită sau să petreacă vacanțe la malul mării.
La polul opus este o hartă care are numai elemente de polaritate yin și care o face pe persoană să fie excesiv de sensibilă și de visătoare. Pentru a ajunge la o stare de echilibru, persoana are nevoie să asculte muzică la volum mare, să-și petrecă zilele în spații luminoase, să văruiască pereții încăperilor în alb.
În mod ideal, bărbații ar trebui să aibă stăpânul zilei de polaritate yang, iar femeile să aibă stăpânul zilei de polaritate yin. În acest fel, fiecare ar fi în armonie cu sexul pe care îl au și nu s-ar mai crea confuzii de roluri masculin-feminin acasă sau la serviciu.
Îmbunătățirea echilibrului yin-yang într-o hartă
Scopul astrologiei chineze este de a echilibra elementele yin cu cele yang și cele 5 elemente între ele, de a amplifica energia elementelor favorabile și de a neutraliza energia elementelor nefavorabile din harta unei persoane.
Aceste lucruri se pot realiza prin acțiuni și gânduri specifice unui anumit element sau prin amenajarea feng shui a spațiilor de locuit sau de muncă.
De exemplu, o persoană care are lipsă elementul lemn care pentru ea reprezintă factorul bogăției în cazul în care își dorește să atingă culmi înalte ale bogăției, poate face acțiuni specifice domeniului financiar, se poate instrui la cursuri de managementul banilor sau poate decora biroul cu plante pentru a atrage energia specifică banilor.
În astrologia chineză nu este așa de important de câte ori apare un element în harta celor 4 stâlpi ai destinului cât calitatea acelui element.
Stăpânul Zilei și puterea interioară
Punctul de referință din fiecare hartă a destinului este Stăpânul zilei, respectiv elementul tulpinii cerului care apare în coloana Zi.
Există 10 posibili stăpâni ai zilei: lemn yang, lemn yin, foc yang, foc yin, pământ yang, pământ yin, metal yang, metal yin, apă yang și apă yin. Citește continuarea: Stăpânul Zilei și puterea interioară
Balanța elementelor în cei patru stâlpi ai destinului
Cei patru stâlpi ai destinului conțin elemente (lemn, foc, pământ, metal și apă) cu polaritățile lor. Pe baza unui calcul științific se generează balanța elementelor care vorbește despre echilibrul dintre cele 5 elemente și ne dă indicații despre o persoană.
Ideal este ca fiecare element să fie prezent în proporție de 20 %. Când un element depășește procentul de 40% se consideră că acesta este în exces și prin urmare poate destabiliza echilibrul elementelor. Când un element este lipsă, afinitatea persoanei cu tot ceea ce este legat de acel element este zero.
Citește continuarea: Balanța elementelor în cei patru stâlpi ai destinului
Cei 5 factori (stele)
Fiecare din cele 5 elemente poate însemna altceva în harta unei persoane, în funcție de elementul stăpânului zilei. În tabelul de mai jos sunt trecuți cei 5 factori corespunzători elementelor stăpânului zilei:
Element Stăpânul Zilei |
Element Prieteni |
Element Resurse |
Element Influență |
Element Bani |
Element Capacitate |
Lemn | Lemn | Apă | Metal | Pământ | Foc |
Foc | Foc | Lemn | Apă | Metal | Pământ |
Pământ | Pământ | Foc | Lemn | Apă | Metal |
Metal | Metal | Pământ | Foc | Lemn | Apă |
Apă | Apă | Metal | Pământ | Foc | Lemn |
Citește continuarea: Cei 5 factori
Alegerea carierei potrivite
Pentru a atinge culmi înalte ale bogăției este necesară o carieră care se potrivește cu stăpânul zilei. Cheia reușitei în carieră este alegerea unui domeniu care are legătură cu elementul factorilor favorabili.
De exemplu, dacă stăpânul zilei din harta astrologică a unei persoane are putere interioară slabă și îi sunt favorabili factorii Prieteni și Sănătate, pentru a reuși are nevoie să lucreze în echipă sau în parteneriate.
Dacă stăpânul zilei este lemn, industriile favorabile sunt cele guvernate de elementul lemn (factorul Prieteni pentru această persoană) sau apă (factorul Sănătate pentru această persoană).
Element | Industrii |
Lemn |
filosofie, educație, servicii sociale, medicină, coafură, muzică, publicații, librării, modă, grădinărit, mobilier din lemn, design |
Foc |
electrice, electronice, computere, optică, psihologie, actorie, decorațiuni, publicitate, frumusețe, linii aeriene, industria alimentară, cosmetică |
Pământ |
imobiliare, construcții, ceramică, consultanță, funcții de conducere, hoteluri, asigurări, materiale de construcții, securitate |
Metal |
automobile, mașini și unelte, arte marțiale, servicii publice, magistratură, componente electronice, stomatologie, poliție, finanțe, bănci, stocuri, tranzacții |
Apă |
vânzări, produse lichide, curățătorii, import/export, tranzacții, băuturi nealcoolice, turism, jurnalism, pompieri, asigurări, sisteme audio, transport |
Aspecte constructive și distructive
Elementele din tulpinile cerului și zodiile din ramurile pământului interacționează între ele fie într-un mod constructiv pentru stăpânul zilei, fie într-un mod distructiv. Este de reținut faptul că elementele și zodiile sunt interconectate în cadrul unei hărți astrologice Bazi.
Citește continuarea: Aspecte constructive și distructive
Wu - pământ yang, |
Elemente specifice - Zei
Ji - pământ yin |
Cei 5 factori (bani, prieteni, sănătate, influență și comunicare) corespund unui anumit element în funcție de stăpânul zilei. Atunci când fiecărui element i se atribuie și o polaritate yin sau yang se generează 10 elemente specifice.
Fiecare element specific are atributele sale unice, reprezintă anumite persoane, evenimente, locuri, relații și aspirații. Studiului elementelor specifice este considerat o metodă avansată de analiză din astrologia chineză Bazi și stă la baza previziunilor astrologice.
Elementele specifice sunt numite și Stele sau Zei (deși nu se referă la zeități). Există 10 elemente specifice: Prieten, Lider, Artist, Orator, Inițiator, Director, Luptător, Diplomat, Înțelept și Cercetător. Citește detalii despre: 10 ZEI
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire - Distribuire în condiţii identice 3.0 Ne-adaptată .