Așa scoți cel mai bine petele de afine
Delicioase și sănătoase, afinele sunt adorate de adulți și copii, deopotrivă. Însă, o clipă de neatenție poate duce la pete dificile pe haine sau pe covor.
Scoaterea petelor de afine este un procedeu destul de complicat, din cauza taninului pe care acestea îl conțin. Indiferent dacă petele sunt pe bluză albă sau pe covor, există soluții. Cele mai bune rezultate se obțin în cazul petelor proaspete, dar asta nu înseamnă că nu poți scăpa și de pete mai vechi.
Cum scapi de petele de pe haine
Îndepărtează excesul de pulpă, sirop sau sos de afine cu prosoape de hârtie. Întoarce haina pe dos și clătește-o sub un jet puternic de apă rece. Vei observa că pata începe să se decoloreze. Adaugă câteva picături de detergent lichid de rufe pe pată.
Lasă haina la înmuiat timp de aproximativ 20 de minute, apoi freacă cu detergent și clătește foarte bine. Dacă petele sunt încă persistente, apelează la un înălbitor pentru rufe albe sau la apă oxigenată pentru rufe colorate (în ambele cazuri, mai poți folosi suc proaspăt de lămâie).
În funcție de caz, ține zona pătată într-una din aceste soluții timp de 2 ore, apoi spală haina.
Petele de afine trebuie să se curețe complet, înainte ca rufele să fie puse la spălat în mașină, întrucât programele de spălare cu apă caldă fixează mai bine pigmenții proveniti din fructe în țesătură.
Cum scapi de petele de pe covoare
Prepară un amestec dintr-o lingură de detergent lichid de vase și 2 cești de apă rece. Cu această soluție tamponează bine petele de afine, până când lichidul pătrunde în covor.
Apoi, amestecă apă rece și oțet alb în părți egale, și cu această soluție șterge bine zona pătată. Repetă de mai multe ori acești doi pași de mai sus, până la decolorarea petei.
La final, șterge cu o lavetă curată, înmuiată în apă rece.
Autor: Andreea Inea, publicat la data 02.11.2020
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!