Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Horoscop chinezesc dragoste. Horoscop Martie 2020, motivul pentru care exista iubire

Horoscop chinezesc dragoste. Horoscop Martie 2020, motivul pentru care exista iubire
horoscop chinezesc dragoste martie

Atmosfera placuta in caminul conjugal, succes profesional rasunator, exprimarea amorului intr-un mod creativ si armonios

De pe 5 Martie 2020 începe o lună guvernată de zodia Iepure, conform cu calendarul tradițional chinezesc Solar. Cum energia zodiei Iepure va fi la cote maxime, ne putem aștepta ca zodiile care nu se înțeleg bine cu aceasta să aibă de suferit pe partea sentimentală. Printre acestea se numără Cocoșul și Calul.

Șobolan

Nimeni din familie nu vi se va putea împotrivi în această lună. Veți avea o părere foarte bună despre propria persoană, dar de aici se poate ajunge la exagerare. Mândria că le știți pe toate poate fi sancționată prin certuri de proporții cu partenerul de viață. Prin urmare, încercați să vă spuneți punctul de vedere într-un mod mai armonios, cu mai multă diplomație.

Bivol

În relația de cuplu, tendința va fi să vă impuneți în mod brutal opinia. Succesul profesional va fi răsunător, dar la acesta poate că a contribuit și partenerul iubit. De aceea se cuvine să-l tratați cu respectul cuvenit. Cu banii pe care îi veți câștiga în plus, puteți alege să-i faceți un cadou simbolic celui drag.

Tigru

Nimeni și nimic nu vă poate sta în cale în această lună. Practic nu se întrevăd probleme la capitolul dragoste, poate doar pe partea amoroasă să apară tendința de a împinge limitele partenerului dincolo de ceea ce poate acesta. Încercați vă vă dozați energia și să vă exprimați erotismul într-un mod cât mai creativ și armonios cu putință, pentru a nu șoca.

Iepure

Încercați să luați în seamă avertizările ce vor urma. În această perioadă, nu sunteți tocmai în cea mai bună formă. Comunicare s-ar putea să fie blocată, prin urmare ar fi bine să nu vă contraziceți cu cel iubit. Petreceți mai mult timp în natură, pentru a vă reechilibra sistemul emoțional.

Dragon

Atmosfera va fi deosebit de plăcută în căminul conjugal. Practic veți beneficia de sprijinul celor din familie, și veți constata că stabilitatea conjugală nu este doar un vis, ci o realitate. Acum Universul vă dă șansa să vedeți că nu numai bunurile materile vă pot aduce satisfacții.

Șarpe

Deși relația cu partenerul de viață este posibil să se îmbunătățească, veți simți nevoia să fiți mai fermi cu acesta. Sub influența energiei pe care o generează combinațiile astrale din această lună, veți încerca să impuneți noi regului, să delegați noi responsabilități spre cel drag. Cheia succesului va consta în capacitatea de a face aceste lucruri cu cât mai multă iubire, pentru a nu supăra pe nimeni.

Cal

Să aveți o viață echilibrată – posibil să fie scopul vostru în această lună. Însă nu va fi deloc ușor să vă îndepliniți acest vis. Nu este exclus ca astrele să vă reamintească în această lună de poverile vieții. Acordați timp și atenție relației de cuplu, pentru a nu se ajunge la conflicte, despărțire.

Capră

Șanse mari ca iubirea să înflorească precum cireșii. Încercați să discutați cu partenerul de viață încă de la începutul lunii despre idelile pe care le aveți în ceea ce privește cuplul, viața amoroasă și cea afectivă. Cu cât veți amâna mai mult acest demers, cu atât veți pierde mai multe clipe de tandrețe și romantism.

Maimuță

Contextul astral este favorabil iubirii în această lună. Așa că ar fi bine să dați frâu liber imaginației, ca să reîmprospătați totul. Pe de altă parte, atenție la iubirile extraconjugale. Nu riscați stabilitatea de acasă pe o aventură de o noapte.

Cocoș

Ar fi bine să căutați un antidot la rutina care vă ucide încetul cu încetul relația de dragoste. Amintiți-vă că un cuplu este format din două persoane, încercați să mai coborâți de pe scena succesului profesional și să vă uitați în propria ogradă. Veți vedea că și partenerul de viață vă poate face să străluciți... în lumina caldă a dormitorului.

Câine

În ceea ce privește investițiile pentru casă, nu mai puneți nicio frână. A sosit momentul să vă cumpărați acele bunuri pe care vi le-ați dorit de ceva vreme, pentru a crește confortul familial. Dacă simțiți că aveți destulă energie, ați putea începe chiar și o renovare.

Mistreț

Câștigurile mari pe care este posibil să le aveți la locul de muncă s-ar putea să crească încrederea în sine, dar să amplifice și dorul de ducă. De aceea, veți dori să-i propuneți partenerului de viață o călătorie spre un continent pe care încă nu l-ați explorat. Pe de altă parte, ați putea să mai condimentați viața amoroasă cu declarații fierbinți de iubire.

Afla mai multe despre zodia ta

Autor: Maria Astra, publicat la data 10.03.2020

Taguri: zodii, dragoste, casa

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.