Horoscop chinezesc dragoste. Horoscop IUNIE 2019 - sar scântei în nopțile de vară
Idei năstrușnice, vezi cine sunt zeii amorului. Descoperă din dormitorul cărei zodii există șansa să se audă sunetele plăcerii și cine va avea probleme la
capitolul amor. Pe data de 6 Iunie 2019 intrăm în zodia chinezească lunară Cal, conform cu calendarul tradițional chinezesc Solar.
Cum influența zodiei Cal va fi una extrem de puternică în această lună, ne putem aștepta ca zodiile care nu se înțeleg cu aceasta să aibă de suferit pe partea sentimentală. Printre acestea se numără nativii din zodiile Șobolan, Bivol și Iepure.
Șobolan:
Risc crescut să apară discuții tensionate cu partenerul de viață, posibil din pricina banilor puși la comun și al modului în care sunt gestionați. Nu toată lumea are același mod de a cheltui ca voi, dați dovadă de mai multă înțelegere. Evitați să provocați scandaluri, situațiile se vor îmbunătăți de la sine, mai ales că pe plan profesional banii vor veni mai ușor.
Bivol:
Deși ați vrea să încercați ceva nou pe plan amoros, cineva din anturaj vă spune să stați pe tușă. Încercați să nu plecați urechea la ce spun alții, s-ar putea ca aceștia să fie invidioși pe fanteziile voastre. Ați putea să vă sfătuiți cu partenerul de cuplu în ceea ce priește diversificarea experințelor în așternut.
Tigru
Dacă aveți dorința de a vă aventura pe partea de dragoste, acum este momentul. Partenerul va fi uimit de ingeniozitatea voastră și vă va răsplăti cu sunete ale plăcerii. Nopțile voastre de vară vor fi de-a dreptul mai fierbinți ca niciodată. Atenție totuși la flirt, s-ar putea să sară scântei acasă.
Iepure
Zile de coșmar se anunță pentru nativii Iepure. Problemele din dormitor par să vă copleșească, partenerul cere mai mult, tot mai mult, însă voi nu aveți energia necesară pentru a-i face față, de unde se pot isca scandaluri. Încercați să-i explicați cauza nevoii voastre de spațiu și de relaxare, nu-l lăsați să-și facă degeaba scenarii.
Dragon
Sunteți zeii amorului în această lună, vă trec prin cap tot felul de idei năstrușnice. Nebunia amoroasă ajunge la cote maxime, iar partenerii de viață vor fi pe deplin satisfăcuți de noile experințe. Totuși, încercați să nu exagerați cu mușcăturile, nu toți vor fi încântați de ce vor vedea a doua zi în oglindă.
Șarpe
Dragostea plutește în aer! Încercați să vă satisfaceți acele dorințe care au tot făcut subiectul viselor din ultima perioadă. Creativitatea este la cote maxime, prin urmare nu mai întârziați, adăugați o nouă savoare nopților de vară. Profitați din plin de ceea ce vă dictează intuiția.
Cal
Vă simțiți vulnerabili, încrederea în sine este la un nivel foarte scăzut în această lună. Sunt posibile certuri cu cei dragi din cauza faptului că situațiile se schimbă de la o zi la alta, ceea ce vă tulbură. Încercați să nu vă învinuiți pentru tot ce se petrece acasă, nu sunteți voi cauza tuturor problemelor.
Capră
În această lună posibil să nu prea stați pe acasă. Sunteți într-o dispoziție romantică și vreți să vă plimbați prin acele locuri în care v-ați îndăgostit. Nativii Capră care sunt singuri ar fi bine să socializeze cât mai mult, nu se știe de unde sare iepurele... astrele promit dragoste la prima vedere.
Maimuță
În această lună aveți șanse mari să trageți lozul cel mare în dragoste. Cei singuri nu vor mai avea acest statut pentru multă vreme. Dacă sunteți deja într-o relație, vă veți răsfăța partenerul de viață, iar în schimb veți primi declarațiile sale de dragoste, complimente și afectivitate. Vara începe bine pentru voi, astrele vă susțin, de aceea poate că ar fi bine să plecați în vacanță la mare.
Cocoș
Cineva din anturaj s-ar putea să vă vrea răul, să încerce să vă strice reputația, făcându-vă anumite sugestii nepotrivite. Nu vă lăsați duși de nas, acasă este posibil să sară scântei din pricina neatenției voastre. Ca să nu mai spunem că orgoliul nu o să vă lase să vă împăcați cu cei dragi. Prin urmare, riscați să ieșiti singuri la terase.
Câine
S-ar putea să puneți munca mai presus de dragoste, însă această atitudine nu va fi pe placul partenerului. Acesta s-ar putea să vă scoată la shopping, pentru a se răzbuna pe portofelul vostru, din cauza faptului că lipsiți cam des de pe acasă. Nu neglijați partea amoroasă a vieții, pentru a nu provoca frustrări celor iubiți.
Mistreț
În această lună nu vă veți simți supărați sau amenințați de nevoi, nici pe plan financiar, nici în dragoste. Este posibil să aveți acum parte de întâlniri romantice de neuitat, veți pluti pe valurile iubirii sau chiar pe valurile mării, dacă veți pleca în concediu.
Autor: Maria Astra, publicat la data 02.06.2019
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!