Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Prăjitură simplă cu cireșe, căpșuni și nuci. Rețetă ca la mama acasă

Prăjitură simplă cu cireșe, căpșuni și nuci. Rețetă ca la mama acasă
prajitura cirese capsuni nuci

Prăjitura cu cireșe și căpșuni făcută ca la mama acasă este un pandișpan simplu garnisit cu cireșe și căpșuni. Este rapid de preparat și se poate face

din cireșe și căpșuni, dar și din alte fructe: vișine, piersici, prune sau struguri fără sâmburi. INGREDIENTE: 6 ouă, 6-7 linguri de zahăr, 6-7 linguri de faină, zahăr vanilinat, coajă rasă de pe o lămâie, zeamă de la o jumătate de lămâie, un vârf de cuțit de sare, cireșe dintr-un compot de 800 grame, 500 grame căpșuni proaspete, o mână cu miez de nucă, ½ praf de copt, un plic cu zahăr vanilinat.

DE INTERES: Rețetă de ouă umplute cu ton și branză de burduf

Mod de preparare:

Cireșele se curăță de sâmburi și se lasă la scurs într-o sită. Căpșunile se spală, se taie în 6, se presoară o lingură de zahăr peste ele, se scutură ușor pentru ca zahărul să le cuprindă, se lasă la scurs.

Într-un bol, cu un mixer, se amestecă bine ouăle cu zahărul, sarea, coaja de lămâie până ce amestecul devine spumos. Apoi se stinge praful de copt cu zeama de lămâie și se omogenizează cu amestecul obținut.

Se adaugă și făina, treptat, amestecând ușor cu lingura până ce se obține un aluat omogen.

Se încălzește cuptorul la 180 °C (treapta medie de la aragaz).

Aluatul se toarnă într-o tavă 20/30 cm, acoperită cu hârtie de copt. Ar fi bine ca tava să fie la temperatura camerei sau chiar încălzită ușor în cuptor înainte de a se turna aluatul.

Apoi se presoară cireșele, căpșunile peste aluat, iar în final se pune miezul de nucă.

Prăjitura se dă la copt pentru 25-30 minute. A nu se deschide cuptorul în primele 15 minute, pentru ca aluatul să nu dea înapoi.

Pentru a verifica dacă s-a copt, se face testul scobitorii (se înfinge o scobitoare în aluat, dacă pe ea nu rămâne aluat, prăjitura este gata).

Se scoate din cuptor, se lasă să se răcească, se taie în porții de aproximativ 6/5 cm, se pudrează cu zahăr vanilinat și se servește cu voie bună.

Poftă bună!

Autor: Andreea Inea, publicat la data 16.05.2018

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2025 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.