Bucură-te de adevărata intimitate cu ajutorul acestor trucuri
:contrast(5):quality(50)/https://www.zodiacool.ro/uploads/blog/trucuri-in-intimitate-2762.jpg)
Fiecare vârstă are specificul său în ceea ce privește apropierea intimă, dar și propriul său farmec. Află cum să accentuezi intimitatea și să te bucuri mai mult de ea.
Odată trecuți de adolescență, când un sărut furat și timiditatea începutului vieții intime cucereau inima partenerului, la vârsta adultă lucrurile stau cu totul altfel, mai ales dacă vorbim de cupluri formate cu mulți ani în urmă. Rutina este unul dintre cei mai mari dușmani ai intimității, dar asta nu înseamnă că totul este pierdut.
Orice relație trece prin dese schimbări, așa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi – creștem, ne dezvoltăm, ne modificăm principiile, descoperim noi nevoi și dorințe, apoi serviciul ocupă din ce în ce mai mult, iar apariția copilului sau a copiilor înseamnă încă o provocare.
Iată 3 trucuri care pot intensifica din nou intimitatea în cuplu.
1. Dacă ești genul de persoană timidă, nu te simți confortabil să te privești goală în oglindă, preferi partidele pe întuneric și lași inițiativa doar în responsabilitatea partenerului, este timpul să încerci ceva nou. Încetul cu încetul, deschide-te în fața intimității, pentru a te putea bucura cu adevărat de ea.
Învață să îți iubești corpul, iar primul pas este să te privești goală – câte o parte a corpului pe rând, până când ajungi să îți cunoști trupul. Apoi, în loc de o partidă de amor pe întuneric, încearcă să accepți puțină lumină în cameră. La început, nu va fi foarte confortabil, pentru că ieși din zona de confort, cu care ești obișnuită, dar mai târziu te vei felicita pentru alegerea făcută.
2. Lasă-te dusă de val
Citește, documentează-te și află care sunt uleiurile, aromele, mâncărurile și băuturile cu efect afrodisiac. Fă-i un masaj persoanei iubite – pasional sau nu, dar folosind uleiurile potrivite. Dă-ți voie să te dezlănțui și să pui în practică orice dorință amoroasă îți trece prin gânduri. Spune-i ce ți-ar plăcea să îți facă și lasă-l și pe el să facă la fel.
3. Nu te feri de jocurile pasionale
Încearcă să aduci poziții noi și diverse jocuri care să fie pe placul amândurora. Alegeți împreună ce vă doriți să încercați. Fii „sportivă” în pat, preia inițiativa, fii seducătoare și senzuală. Poartă lenjerie fină și provocatoare, fă striptease, propune-i să mergeți la o pensiune sau într-un loc retras în natură.
Ideile pentru a condimenta viața amoroasă și pentru a spori intimitatea sunt nenumărate, dar scopul final este unul singur – plăcerea absolută.
Autor: Andreea Inea, publicat la data 03.05.2020
Taguri: dragoste