Transport gratuit peste 180 lei
 

Reguli feng shui pentru amenajarea locuinței

Reguli feng shui pentru amenajarea locuinței
amenajare locuinta feng shui

Cele mai importante reguli feng shui de amenajare dormitor, living, bucatarie si baie, o locuinta in care sa simti fericire si sa ai parte de o energie benefica

Cuprins:

Feng Shui este un sistem filosofic, dar care se ocupă cu studiul armonizării omului cu spațiul în care locuiește, cu mediul înconjurător. O locuință în care nu te simți bine, aglomerată de obiecte nefolositoare și dezordonată, poate fi amenajată după reguli Feng Shui.

Există reguli Feng Shui pentru amenajarea locuinței prin forme și culori, plasarea de decorațiuni care asigură un bun Feng Shuial casei dar și prin orientarea casei spre un spațiu deschis.

Ce presupune amenajarea feng shui a casei?

În Feng Shui, fiecare încăpere este amenajată în funcție de destinația sa. Livingul, camerele de joacă ale copiilor, biroul etc. au nevoie de o energie yang activă specifică succesului, în timp ce în dormitor este potrivită o energie yin, relaxantă.

amenajare living feng shui

Orientarea locuinței conform principiilor Feng Shui

Pentru a putea amenaja o casă în stil Feng Shui, este necesar un plan al casei și o busolă. Notează pe acest plan cele 4 puncte cardinale în fiecare colț sau pe fiecare latură și observă care este orientarea locuinței.

Peste planul casei, suprapune harta Bagua pentru a identifica sectoarele de bani, dragoste, căsătorie și sănătate. Activarea sectoarelor se face ușor cu lumini, culori, forme sau decorațiuni.

Reguli Feng Shui pentru exteriorul casei

În Feng Shui, trebuie să avem nivelul solului mai ridicat în partea dreaptă a clădirii și mai redus în partea stângă, iar în spatele casei să fie mai înalt decât în fața casei.

Amenajarea căilor de acces ale locuinței trebuie să fie ferite de șoseaua principală, sunt recomandate aleile șerpuite, nu cele în linie dreaptă. Culorile exteriorului casei să aibă nuanțe deschise și accente de culoare mai închise.

Reguli Feng Shui în funcție de fiecare încăpere

Hol

Un Feng Shui bun de la intrarea în casă este foarte important! Energia intră în case prin ușa de la intrare, motiv pentru care nu este indicat ca aceasta să fie faţă în faţă cu baia. Şi oglinda care se confruntă cu ușa principală este un tabu în Feng Shui, deoarece împinge energia înapoi afară.

Creați un spațiu de intrare puternic și primitor; un covoraş la uşă, o uşă rezistentă, o măsuță, o vază plină cu flori, o piesă de artă frumoasă ori o culoare puternică a peretelui, pot oferi un Feng Shui benefic în holul de la intrare.

Living

Livingul poziționat cât mai aproape de ușa principală beneficiază de energia care intră în spațiu, odată cu deschiderea ușii de la intrare.

În amenajarea Feng Shui a livingului, pentru pereți se recomandă nuanțe deschise cu energie yang: alb, crem, verziu, bleu, turcoaz, liliachiu.

Canapeaua se așază astfel încât să vedem ușa și geamul când stăm pe aceasta. Plantele de interior și copăceii Feng Shui sunt excelenți în living. În planta banilor sau lângă bambus puneți pepite Feng Shui pentru creșterea veniturilor.

Decorațiunile sunt de bun augur pentru living: obiectele din cristal, un bol decorativ, niște fântâni arteziene sau un acvariu atrag o energie de prosperitate.

Bucătărie

În Feng Shui, bucătăria este considerată „inima casei", deoarece aici se reunește familia.

Combinațiile de culori din bucătărie trebuie să emită o energie pozitivă care creează o atmosferă veselă. În amenajarea Feng Shui a bucătăriei, se recomandă culori deschise: ivory, crem, alb, bej, portocaliu, verde, turcoaz, violet. Unul dintre simbolurile Feng Shui care nu trebuie să lipsească din bucătărie este cel cu cei trei intelepti Fuk Luk Sau.

Alege o mobilă de bucătărie cu uși, o masă de bucătărie stabilă și un număr de scaune par în jurul său pentru a atrage energia armoniei.

Dormitor

Dormitorul este una dintre cele mai importante încăperi din casă, întrucât este locul în care ne petrecem o treime din viață–dormind. Toate obiectele folosite la amenajarea dormitorului Feng Shui influențează calitatea energiei din dormitor.

În Feng Shui, se folosesc mult copăcei din ametist pentru stimularea dragostei, rațele mandarin și dubla fericire pentru o relație fericită.

Baie

În Feng Shui, baia este considerată încăperea cea mai nefastă din casă deoarece este zona din casă cu energie negativă care poate afecta sănătatea locatarilor. Cel mai prost Feng Shui într-o casă îl poate cauza o baie în totalitate de culoare albastră sau neagră.

Plantele vii sunt interzise în baie și oglinzile care reflectă vasul de toaletă dublează ghinionul și se scot din baie ori se mută pe un perete care să nu reflecte wc-ul.

Baia sau bucătăria trebuie să nu fie plasate în nord-vest pentru a nu suferi pierderea sau lipsa partenerului.

Birou

Regulile de Feng shui în birou sugerează amplasarea biroului și scaunul cu spatele la un perete și în așa fel încât să vezi intrarea.

Având în vedere că majoritatea birourilor sunt pline de energia creată de stres, sunt recomandate sferele de cristal pentru a capta energiile negative.

feng shui birou

Sfaturi și trucuri Feng Shui pentru casa ta

Iată câteva trucuri Feng Shui pentru casa ta:

1. Folosiți detalii aurii. Principala culoare a bogăției în Feng Shui este auriu în orice obiecte de decor - oglinzi, cadre, lămpi, tăvi, mese și cești de cafea.

2. Plante Feng Shui vibrante. Natura este manifestarea abundenței nelimitate, astfel încât utilizarea plantelor vă ajuta să atrageți energia prosperității.

3. Cristalele aduc esența abundenței. Poți începe cu un cuarț clar, citrin și ametist pentru dragoste sau aventurin pentru prosperitate.

4. Utilizează obiecte Feng Shui simple și populare: așază broasca banilor aproape de holul de la intrare, dragonul norocos auriu lângă robinetul de la bucătărie pentru abundență, elefantul Feng Shui în living, alege gresie și faianță albă cu detalii de argintiu sau auriu.

Aplică regulile Feng Shui și evită greșelile pentru a îmbunătăți viața, iar în funcție de dorința ta cea mai puternică - de a atrage dragostea, banii sau o stare bună de sănătate - poți folosi obiecte Feng Shui specifice din magazinul zodiacool.ro.

Autor: Diana Eleonora, publicat la data 04.07.2022

Taguri: cristale, destin, ghinion, obiecte feng shui, prosperitate

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE O REDUCERE DE 10% ȘI HOROSCOPUL ZILNIC!

Abonare newsletter

Viziteaza magazinul online
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE O REDUCERE DE 10% ȘI HOROSCOPUL ZILNIC! Abonare newsletter
URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
Abonare newsletter
zodiacool.ro folosește cookies. Află mai multe din politica cookies, concursuri, politica de confidențialitate | Gestionează preferințe cookies
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizatie metale si pietre pretioase nr. 11837 • Termene si conditii • 0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.