Transport gratuit peste 145 lei
 

3 obiceiuri pe care nu ar trebui să le neglijezi niciodată

3 obiceiuri pe care nu ar trebui să le neglijezi niciodată
obiceiuri sanatoase

Fiecare om și-a creat o rutină formată din câteva obiceiuri de care nu se dezice. Este extrem de important să avem momente de autoreflecție, în care să ne

gândim ce este important și ce nu pentru noi, și poate părea o surpriză, dar majoritatea oamenilor își trăiesc viața destul de haotic.

Pentru a încerca să venim în ajutor, vă propunem 3 obiceiuri pe care nimeni nu ar trebui să le neglijeze. Sigur, vom trece peste cele prea bine știute, cum ar fi consumul a 2 litri de apă pe zi sau mișcarea regulată, și vom încerca să mergem la un alt nivel de sănătate.

Nu neglija niciodată micul dejun

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, pentru că echilibrează dieta. Cerealele consumate dimineața sau câteva fructe aduc un aport foarte mare de minerale, vitamine și grăsimi bune. Cei care sar peste această masă au tendința să mănânce excesiv la celelalte mese, ajungând la o dietă dezordonată și dezechilibrată, care nu face decât să înrăutățească în timp starea de sănătate și să favorizeze apariția bolilor.

Adaugă legume sau fructe la fiecare masă

Acest pas are legătură strânsă și cu cel dinainte. Trăind viața pe fast forward, de multe ori ne este foarte greu să avem o dietă echilibrată. Pauzele de masă sunt din de în ce mai scurte, iar mâncarea fast-food, care ne este cea mai accesibilă, este și cea mai dăunătoare corpului nostru.

Ce putem face în situația asta? Putem adăuga la fiecare masă câte un fruct sau o legumă. Spre exemplu, la un prânz în care s-au consumat produse de genul pizza sau paste, fast-food, ar trebui alternate cu un măr sau o pară, pentru a mai curăța din grăsimile ingerate.

Nu neglija orele de somn

Munca nu mai este doar un lucru care se întâmplă la birou și poate că mulți dintre noi ne trezim de prea multe ori și cu treburi luate pentru a fi rezolvate acasă. Cum ziua tot 24 de ore are, avem tendința de a tăia din orele de somn pentru asta și nu este niciodată bine!

Programul de somn ajută foarte mult la regenerarea sănătății noastre. Un program de somn de 8 ore este mai important decât orice dietă de vitaminizare a corpului, pentru că degeaba introduci vitamine în corp dacă nivelul de retenție este scăzut.

Autor: Maria Astra, publicat la data 10.05.2019

Taguri: casa

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
zodiacool.ro folosește cookies | Gestionează preferințe cookies
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.