Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
Crăciunul înseamnă fericire, liniște, pace, speranță. Este momentul să mulțumim pentru ajutorul divin pe care îl primim, chiar și pentru greutățile prin care am trecut
Acestea ne-au făcut mai puternici și ne-au învățat să facem față oricărui obstacol ce ne apare în viață. Iată o rugăciune de mulțumire către Născătoarea Domnului nostru Iisus Hristos, ce ar bine să o spunem în zilele de Crăciun: Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare!
Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele!
Îţi mulţumesc, Măicuţă, pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi!
Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău!
Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă!
Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică!
Îţi mulţumesc, Măicuţă, că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit!
Îţi mulţumesc, Măicuţă, pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate!
Amin!
Autor: Andreea Inea, publicat la data 23.12.2018
Taguri: dragoste, zodia fecioara
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!