Cercei, brățări, pandantive cu noroc la zodii chinezești, în Anul Câinelui 2018
Pentru protecție de ghinion și pentru a avea noroc, există pietre semiprețioase sau bijuterii pentru zodii. După 4 februarie 2018, ora 5:31, începe anul
Câinelui, momente în care fiecare zodie primește o energie specifică.
DE INTERES: Ce zodie chinezească sunt?
Bijuteriile pot fi utilizate de către nativii din semnele zodiacale chinezești ca remedii, astfel:
Șobolan
Scăpați de energia obstacolelor purtând Mâna lui Fatima din argint sau inele cu diamante, zirconii.
Bivol
Cerceii cu motivul șarpelui sau cu agate, piatra soarelui, țin certurile la distanță, vă păzesc de ghinion.
Tigru
Protejați-vă de probleme afective, certuri și despărțiri cu steluțe sau bijuterii cu rubin, chihlimbar.
Iepure
Brățările cu perle, lapis, obsidian, hematite aduc noroc, vă scapă de furturi și infidelitate.
Dragon
Safirul galben, coralul, jaspul sporesc energia bogăției, iar pandantivele cu păsări vă scapă de ghinion.
Șarpe
Atrageți mai mulți bani, putere de muncă, purtând bijuterii cu rubin, safir și simbolul șarpelui.
Cal
Norocul în dragoste și buna reputație sunt susținute de pandantive cu ametist, jad, cuarț roz sau cu simbolul câinelui.
Capră
Cruciulițele din metal atrag noroc divin, relații de lungă durată, iar cerceii cu citrin sporesc norocul de bani.
Maimuță
Pandantivele cu îngeri, inele sau ceasuri cu diamante sau zirconiu vă aduc succes pe toate planurile.
Cocoș
Riscul de boli scade, puterea de regenerare fizică crește dacă purtați brățări și coliere cu smarald, turcoaz.
Câine
Atrageți victorii și noroc neașteptat, folosind inele cu opal, onix, piatra lunii. Pentru dragoste și liniște, purtați brățări cu turmalină.
Mistreț
Cerceii cu aventurin și acvamarin aduc reușite pe plan profesional, iar brățările cu ametist amplifică energia dragostei.
Autor: Maria Astra, publicat la data 22.01.2018
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!