Aplica

Ce culoare ti se potriveste in functie de zodie?

Ce culoare ti se potriveste in functie de zodie?

Culorile sunt încărcate cu energie, iar anumite culori pot evidenția și scoate la suprafață ceva din tine care te face să strălucești. Îți pot spori încrederea, calma stările anxioase, potența forțele, și multe altele.

Iată culorile potrivite pentru zodia TA! Cu ce culoare ar trebui sa te înconjori pentru a evidenția cele mai bune calități ale tale?

Vărsător

Culoarea vărsătorilor: ALBASTRU

Horoscop saptamanal
Horoscop saptamanal, horoscop cu previziuni complete ale situațiilor neașteptate ...
Horoscop saptamanal
Horoscop lunar
Horoscop lunar, previziuni astrologice complete pentru această lună ...
Horoscop lunar
Horoscop 2021
Horoscopul pentru anul 2021, informatii si previziuni complete despre zodii ...
Horoscop 2021

Calmul albastrului stimulează ideile vărsătorilor și echilibrează neliniștea. Precum cerul și marea, cu care vărsătorii sunt în strânsă legătură, albastrul reprezintă vastitatea și încurajează explorarea ideilor, conversațiilor și experimentelor.

Curiozitate: Uranus, planeta guvernantă a vărsătorilor, e tot albastră!

Pești

Culoarea peștilor: VERDE DESCHIS

Un verde deschis vindecă, reînnoiește și ajută peștii să comunice cu subconștientul. Fiind culoarea vieții, verdele deschis reprezintă renașterea și inspirația, atrăgând energiile ce vindecă și întineresc, caracteristice peștilor.

Berbec

Compatibilitate zodii

Culoarea berbecilor: ROȘU

Roșul stimulează sufletul berbecului și sporește pasiunea, energia și inițiativa. Aceasta este culoarea entuziasmului și a asertivității, ceea ce potențează firea activă a berbecului și pofta de viață a acestuia. Roșul atrage atenția, iar berbecilor nu le place să fie ignorați.

Curiozitate: Marte, planeta guvernantă a berbecilor, e denumită și „Planeta Roșie”.

Taur

Culoarea taurilor: VERDE PROASPĂT

Nuanțele de verde proaspăt îngrijesc sufletul taurului și întăresc legătura acestuia cu natura și dezvoltarea. Precum pășunile bogate în care își petrec timpul taurii, verdele reprezintă dezvoltarea, iar taurul este zodia progresului. Revenirea verdelui în primăvară, anotimpul taurilor, susține această legătură culoare-zodie.

Gemeni

Culoarea gemenilor: GALBEN

Galbenul este o culoare însuflețită ce îmbunătățește starea de spirit a gemenilor și le stârnește curiozitatea și ideile strălucite. Firea entuziastă, optimistă a gemenilor e pusă în valoare de această culoare plină de energie. Asemănându-se cu Soarele, galbenul luminează și înveselește totul din jur. Galbenul este de asemenea culoare intelectului, ceea ce potențează abilitățile mentale ale gemenilor și concentrarea acestora.

Rac

Culoarea racilor: ALB ȘI ARGINTIU

Albul strălucitor și argintiul stimulează intuiția racilor și reprezintă un nou început curat. Precum suprafața sclipitoare a apei și fața strălucitoare a Lunii, argintiul și albul sunt culorile intuiției și purității. Acestea sporesc sensibilitatea și înțelegerea racilor, făcându-i practic să simtă cum curge dragostea prin vene.

Leu

Culoarea leilor: AURIU

Auriul sclipitor împuternicește inima caldă a leului și îi întărește spiritul optimist. Cu o strălucire specifică regalității, auriul a fost dintotdeauna un simbol al puterii și prestigiului. Așadar nu-i de mirare că leul, regele junglei, e stimulat de această nuanță expresivă. Auriul îi dă leului atenția pe care și-o dorește și vine în susținerea firii sale generoase și călduroase, cu o perspectivă optimistă asupra vieții.

Fecioară

Culorile fecioarelor: VERDE ȘI MARO

Verdele și maroul, o combinație clasică, țin fecioarele cu picioarele pe pământ, permițându-le să se concentreze în continuare pe dezvoltare. Maroul aduce stabilitate și susține modul în care fecioarele abordează viația: cu atenție și metodă. În natură, verdele e culoarea creșterii, iar aceasta vine în ajutorul auto-perfecționării ce le preocupă pe fecioare pe toată durata vieții.

Balanță

Culorile balanțelor: ROZ ȘI BLEU

Rozul eteric și bleul ajută balanța să-și deschidă inima și creează o atmosferă plină de blândețe. Aceste nuanțe pastelate aduc o stare de calm, de simpatie în personalitatea balanțelor. Simbolizând o briză ușoară, răcoroasă, bleul aduce echilibru și limpezime, în timp ce rozul invocă firea dulce și iubitoare a balanțelor.

Scorpion

Culoarea scorpionilor: NEGRU

Negrul întunecat și misterios îi ajută pe scorpioni să rămână concentrați pe transformare, în spiritul lor investigativ. Negrul reprezintă adâncimile în care sălășluiesc scorpionii și stimulează impulsul acestora de a privi dincolo de aparențe și a pune totul sub semnul întrebării. În vest, negrul este asociat cu moartea și renașterea, potențând forța scorpionilor de a renunța la ce nu e benefic și de a se transforma.

Săgetător

Culoarea săgetătorilor: MOV

Culoarea spiritualității și a conștiinței, movul luxuriant ghidează mintea filozofică a săgetătorilor către iluminare și deschidere. Fiind de asemenea culoarea abundenței, movul stimulează norocul înnăscut al săgetătorului și firea pozitivă a acestuia, impulsionându-l să-și lărgească orizonturile.

Capricorn

Culorile capricornilor: MARO ȘI GRI

Griul și maroul pământiu îi ajută pe capricorni să-și găsească cel mai practic și puternic drum de urmat în viață. Puternice, dar totodată neutre, aceste culori sporesc solidaritatea, siguranța și tradiționalismul capricornului. Fiind o combinație de extreme – alb și negru -, griul susține firea conservatoare a capricornului. Maroul reprezintă stabilitate, ceea ce vine în ajutorul hotărârii ferme a capricornului și îl aduce mai aproape de scopurile sale.

Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
euPlatesc
© Copyright 2016 - 2021 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.
Produse in magazin

Cauta dupa cuvantul cheie dorit

Produsul a fost adăugat in cos.
Vezi cos produse!