Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Numerologie și căsătorie! Când vei întâlni marea iubire, în funcție de data nașterii

Numerologie și căsătorie! Când vei întâlni marea iubire, în funcție de data nașterii
numerologie iubire destin

Pentru a afla când îți vei găsi marea dragoste, trebuie să aduni toate numerele ce formează data nașterii tale. Unii dintre noi par a avea un noroc aparte

în a-și găsi sufletul pereche, în timp ce altele simt că așteptarea și căutarea sunt în zadar. E posibil ca acestea să nu fi ajuns la vârsta optimă pentru a trăi marea iubire. Potrivit numerologiei, în funcție de data nașterii se poate prezice perioada în care ne vom întâlni perechea.

Aceasta este cifra destinului și se află însumând toate cifrele din data nașterii până se ajunge la una singură. De exemplu, pentru o persoană născută pe 15.12.1987 (1+5+1+2+1+9+8+7=42, 4+2=6), norocul în dragoste va fi influențat de cifra 6.

Cifra 1 – ești unul dintre norocoșii care își poate întâlni jumătatea oricând, important este însă să o și accepți în viața ta.
Cifra 2 – iubirea adevărată vine în jurul vârstei de 30 ani, când reușești să îți ții în frâu emotivitatea excesivă.
Cifra 3 – o bună parte din viață rămâi agățat de iubirea de la vârsta adolescenței, dar după 40 de ani situația de schimbă mult.
Cifra 4 – după 25 de ani ai toate șansele să întâlnești marea iubire, după ce înveți să fii ceva mai flexibil în relație.
Cifra 5 – îți este greu să rămâi într-o relație, pentru că ai tendința de a înșela și pentru că nu poți rezista tentațiilor.
Cifra 6 – marea dragoste vine în jurul vârstei de 30 de ani, când înveți că posesivitatea nu este un atu în relație.
Cifra 7 – după 28 de ani ai toate șansele să te îndrăgostești de persoana potrivită și să construiți o relație armonioasă.
Cifra 8 – la aproximativ 50 de ani înveți să te detașezi de opinia omului de lângă tine și îți dai seama cât te-a afectat, dar acum e momentul să trăiești o relație cu totul specială.
Cifra 9 – marea iubire vine în jurul vârstei de 25 ani pentru tine, dar trebuie să înveți să comunici deschis, fără secretomanie în relație.

Autor: Andreea Inea, publicat la data 23.11.2018

Taguri: data nasterii, cifra destinului, destin, dragoste

Alte persoane au căutat și
Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.