Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Horoscop chinezesc dragoste. Horoscop Octombrie 2018

Horoscop chinezesc dragoste. Horoscop Octombrie 2018
horoscop octombrie dragoste

Dragonii nu o vor duce deloc bine pe plan afectiv, însă apar șanse de dragoste la prima vedere pentru Maimuțe. Pe 8 octombrie 2018, ora 16:17, intrăm în zodia

Câine, conform cu calendarul tradițional chinezesc Solar.

Surpriza pe care ne-o rezervă astrele în această lună constă în faptul că influența zodiei Câine va fi extrem de puternică, din păcate zodiile care nu se înțeleg cu Câinele vor avea mai mult de suferit decât în lunile trecute. Printre acestea se numără Dragonul, Bivolul, Capra și Cocoșul.

Șobolan
Chiar dacă Șobolanii se înțeleg destul de bine cu zodia Câine, totuși în această lună orizontul în dragoste va fi plin de nori negri. În sectorul zodiacal se va amplifica energia negativă a stelei 5, din cauza apariției stelei lunare 2, care vine să complice mult viața nativilor Șobolan.

Totul pe plan afectiv va fi pus sub semnul instabilității, unii nativi nu-și vor găsi împlinirea acasă și vor încerca să o caute în dormitoare străine, însă riscul ca totul să iasă la suprafață este maxim, prin urmare fiecare va răspunde pentru alegerile pe care le va face.

Șanse minime pentru nativii Șobolan care sunt singuri și care își caută sufletul pereche. Se pare că relațiile noi nu vor fi deloc promițătoare, de aceea ar fi bine să nu-și facă așteptări prea mari.

Bivol
Luna octombrie, deși nu este o lună de vară, pentru nativii Bivol va fi incendiară. Aceștia vor fi predispuși să facă multe cuceriri, dar din păcate dragostea nu va ține decât o seară, urmând ca mai apoi Bivolii să nu mai fie sunați de partenerii lor de aventură. Bine ar fi să nu se atașeze de aceștia, să încerce să nu-și ofere inima pe tavă, pentru a evita suferința ulterioară.

În casele Bivolilor care sunt deja într-o relație de lungă durată (peste 2 ani), totul va fi supus suspiciunilor. Din pricina energiei negative rezultată în urma formării aspectului de pedeapsă Câine-Bivol, aceștia din urmă se vor simți hărțuiți, folosiți, trădați de cei dragi. Partea proastă este că Bivolii vor reuși cu greu să facă față acestei energii negative, prin urmare sunt posibile depresii trecătoare în dragoste.

Tigru
O lună plină de satisfacții pe plan sentimental se anunță pentru Tigrii care sunt singuri și vor mai multă dragoste. Aceștia vor forma acum aspectul dublu de combinare armonioasă cu zodiile Câine anuală și lunară, de aceea ar fi bine să-și rafineze arta seducției, pentru a nu rata noile ocazii de a forma un cuplu stabil.

Cereri reale de căsătorie, dar și șanse mari de a aduce pe lume copii se anunță pentru Tigrii dornici să-și schimbe statutul social sau să-și mărească familia.
Avantajul Tigrilor va fi că în urma combinării cu zodia Câine vor reuși să-și tempereze agresivitatea și să fie mai puțin sarcastici, ceea ce le va crește șarmul personal.

Iepure
Nativii Iepure au toate șansele de a se căsători în luna octombrie sau de a primi cereri de căsătorie.
Carisma Iepurilor va fi la cote maxime, această zodie face aspect dublu de combinare armonioasă cu Câinele, prietenul secret. Ar fi bine ca nativii Iepure care sunt singuri să socializeze mai mult, oportunitățile de a găsi sufletul pereche vor fi la tot pasul.

Unii nativi Iepure, care iubesc aventurile de o noapte, s-ar putea ca în această lună să nu se astâmpere și să umble din floare în floare. Însă arma lor secretă va fi diplomația, ceea ce îi va ajuta să mențină relații cordiale cu toată lumea și să nu facă pe nimeni să sufere. Probabil că vor atrage parteneri care își doresc același lucru ca ei, iar în aceste condiții... de ce nu?
Șanse mari ca nativele Iepure să rămână însărcinate, iar dacă au vârstă mai înaintată să afle de venirea pe lume a unui nepot.

Dragon
O lună mai puțin bună se anunță pentru Dragonii care îți caută cu disperare dragostea. Din cauza energiei negative apărută în sectorul zodiacal de la ciocnirea dublă karmică Câine-Dragon, dar și de la steaua dezastrelor (steaua 5), oare cum ar putea să mai fie atmosfera în casele acestora? Se întrevăd certuri, separări, tensiuni în cuplu.

Pe de altă parte, unii nativi Dragon ar putea folosi energia pe care le-o aduc acum astrele pentru a ieși din relații toxice, a se muta cu domiciliul într-un loc mai bun. Condiția pentru a evolua este să nu facă compromisuri, să încerce să fie cât mai sinceri în primul rând cu ei înșiși și apoi cu cei dragi.
Desigur, acesta nu este o lună bună pentru cereri în căsătorie, nuntă, iar femeile Dragon care se gândesc să facă un copil, ar trebui să amâne acest demers pentru o lună mai bună.

Șarpe
Șerpii nu fac aspecte negative cu Câinii, însă norocul în dragoste nu le va surâde în acestă lună. Vorbim aici despre energia negativă a stelei 5, a dezastrelor, care vine acum să-i pună pe gânduri pe Șerpi. Unii nativi se vor întreba de ce oare își pierd vremea cu anumite persoane și nu își vor găsi liniștea până nu vor rezolva anumite probleme mai vechi, ce țin de partea afectivă.

Din păcate acum Șerpii nu se vor putea baza pe sprijinul celor din familie, însă este o lună bună pentru Șerpii care vor să-și deschidă sufletul în fața unui terapeut, pentru a scăpa de depresii, anxietate.
Pe cât posibil Șerpii ar trebui să evite în această lună căsătoria, mai bine ar fi să se focalizeze pe ceea ce au de făcut pe plan profesional, unde chiar dacă nu vor fi foarte eficienți, vor da dovadă de mai multă responsabilitate și până la urmă își vor îndeplini sarcinile, posibil dacă vor sta și puțin peste program.

Cal
O lună fabuloasă se anunță pentru aventurierii din zodia Cal, oportunitățile pe plan sentimental vor fi la tot pasul, întrebarea care se pune este dacă aceștia vor rezista tentațiilor?
Însă după cum stau astrele, s-ar părea că acum a venit vremea pentru Cai să-și împlinească dorințele secrete, să găsească partenerii potriviți, pentru că vor forma aspect dublu de combinare Cal-Câine, în plus în sectorul lor zodiacal se vor uni energiile pozitive ale romantismului cu cele ale succesului.

Prin umare, nativii Cal vor simți acum că sunt pe val, vor face cuceriri la tot pasul, se vor îndrăgosti la prima vedere.
Pe de altă parte, în casa nativilor Cal care sunt deja într-o relație de cuplu își va face loc gelozia... acum alegerile sunt la îndemâna fiecărui nativ Cal...

Capră
Probleme în mariaj se întrevăd pentru nativii din zodia Capră, se pare că acum universul le supune fidelitatea la teste dure. Pe lângă faptul că zodia Capră formează aspect de pedeapsă cu Câinele, în plus aceste două zodii sunt implicate în aspectul de Distrugere.

Cum distrugerea are loc între două zodii de pământ, problemele vor fi legate de casă. Prin urmare, Caprele vor fi tentate să creadă că acasă nu le este bine, nu își vor găsi locul și vor prefera să plece cât mai des, pentru a scăpa de energia negativă. Însă plecarea lor de acasă va cauza suferință celor dragi.

Se pare că deciziile Caprelor de a părăsi domiciliul vor fi luate în urma unor excese de furie, gelozie, din cauza faptului că în sectorul zodiacal zboară în această lună steaua 3, a certurilor. De aceea se recomandă mai multă răbdare și prudență.

Maimuță
În luna octombrie Maimuțele vor fi destul de neastâmpărate, energia certurilor poposește în sectorul lor zodiacal. Prin urmare, Maimuțele vor fi mai grăbite ca niciodată să termine treburile gospodărești, desigur că din cauza grabei nu își vor face treaba bine, ceea ce va atrage dispute cu cei dragi.

Ar fi bine ca în acestă lună Maimuțele să-și țină gura închisă, să nu dea curs provocărilor din partea familiei, copiilor, prietenilor din anturaj, pentru a nu regreta mai târziu că au stricat bunele relații din cauza unor capricii, crize de moment.

Șanse de dragoste la prima vedere pentru Maimuțele dornice de mai multă afectivitate, însă relațiile nu vor putea rezista testului timpului, se vor destrăma repede din cauza diferențelor de păreri.

Cocoș
Se prefigurează o lună destul de încărcată pe plan profesional, de aceea Cocoșii vor avea tendința să neglijeze partea sentimentală, de unde riscă să se trezească la sfârșitul lunii cu probleme în mariaj.
O soluție ar fi să facă daruri extravagante celor dragi, pentru a li se ierta lipsa de interes pentru dragoste și romantism în favoarea planului financiar.

Totuși, nu ar trebui să se bazeze numai pe acest artificiu, pentru a nu risca să încheie luna cu inima frântă. Aici vorbim despre aspectul de rănire Câine-Cocoș, care aduce multă energie negativă în sectorul lor zodiacal, atrage haos, despărțiri, lipsă de apreciere, durere la nivel emoțional.

Câine
Luna octombrie nu este cea mai spectaculoasă pentru nativii Câine, chiar dacă guvernează pe cercul zodiacal.
Energiile din sectorul zodiacal nu sunt favorabile iubirii, din contra, Câinii se pot aștepta la trădări, certuri, gelozie.
Predispoziția spre infidelitate va fi maximă, cu toate că una dintre calitățile zodiei este loialitatea. Se pare că acum Câinii vor fi testați de Univers, vor trebui să iasă din zona de confort, pentru a evolua. Steaua 7, a infidelității, va zbura în sectorul zodiacal și va aduce senzația de dragoste la prima vedere, însă totul se va dovedi în timp că a fost doar o iluzie.

Ne referim aici la faptul că cineva din anturaj ar putea profita de bunătatea Câinilor pentru a obține anumite satisfacții amoroase, materiale, financiare. De aceea se recomandă prundență.

Mistreț
Patimile ascunse ale nativilor Mistreț vor ieși acum la iveală. Aceștia nu vor mai suporta tensiunile acumulate pe plan amoros și își vor căuta împlinirea în primul rând acasă, însă dacă nu vor reuși să o găsească lângă partenerul iubit, o vor căuta oriunde în altă parte, posibil cu oricine.

Din aceste experiențe Mistreții vor avea totuși ceva de învățat, s-ar putea ca unii să-și dea seama în final care le este adevărata valoare și să regrete alegerile făcute, însă va fi prea târziu.
Nu este o lună potrivită pentru cereri în căsătorie, iar nativele Mistreț care se gândesc la o posibilă sarcină, ar fi bine să amâne decizia pentru altă lună, pentru a elimina riscul de pierdere a sarcinii.

Autor: Maria Astra, publicat la data 28.09.2018

Taguri: zodii, dragoste, casa

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.