Calendar Martie 2019. Zile care aduc neliniște în suflet
Descoperă ce sfaturi trebuie să urmezi pentru a face față zilelor cu energie negativă din luna Martie 2019. Cu toții am observat că trecem la un moment dat
prin momente grele și că treburile nu ne ies deloc așa cum ne-am dori, indiferent de eforturile pe care le facem. De ce oare? Este bine să știm că eșecul poate fi pus pe seama astrelor, prin urmare ne-ar fi de folos să cunoaștem din timp ce previziuni sunt în zilele cu ghinion din calendar. Aceste zile se află cu ajutorul unor calculatoare. Află ce recomandă astrologii pentru aceste zile.
Astrologii recomandă să nu programăm în zilele respective evenimente și acțiuni importante (nunți, botezuri, operații chirurgicale, să ne mutăm într-o casă nouă sau să demarăm un nou proiect, afacere), deoarece riscul de a atrage energie negativă este maxim.
Să vedem care sunt zilele rele din perioada 5 Martie – 4 Aprilie 2019:
8 și 20 Martie și 1 Aprilie
Acestea sunt zile cu energie negativă, care predispune la probleme pe partea profesională. În ansamblu, vom simți energia zilei ca fiind agresivă, deoarece se vor crea condiții favorabile pentru relații nepotrivite la locul de muncă (fie cu șefii, fie cu colegii). În dragoste, dacă am trecut cu vederea peste unele probleme (certuri, infidelitate), posibil ca în aceste zile să dorim să punem punctul pe i.
Ideal ar fi să ne conștientizăm adevărata valoare, să spunem ceea ce simțim partenerului, iar dacă nu ne mai mulțumește contextul actual, să punem capăt relației. Excesul de energie negativă va proveni în aceste zile în urma formării aspectului de Rănire Dragon-Iepure.
13 și 25 Martie
Pentru aceste zile se semnalează o atenționare în ceea ce privește partea emoțională. Energia negativă va atrage trădari, pierderea încrederii în sine. De aici se pot ivi probleme cu sănătatea, depresie, boli ale aparatului genital. Pe partea sentimentală, în aceste zile va trebui să dăm dovadă de sânge rece, să preluăm inițiativa, ideal ar fi să abordăm totul cu mult calm și diplomație.
Astfel, vom reuși la finele acestor zile să stabilim noi obiective în viața de cuplu, să înlăturăm suspiciunile. Pe partea profesională, apare posibilitatea de a primi o propunere din partea unei persoane noi, însă aceasta se va dovedi a fi doar o capcană. Stresul poate să lase urme pe sistemul nervos, dureri de spate și de articulații. Am vorbit aici despre efectele formării aspectului de Ciocnire Iepure-Cocoș.
16 și 28 Martie
Sunt zile cu energie negativă în care se recomandă să încercăm să nu dăm curs tentațiilor cu două picioare. La locul de muncă sunt posibile discuții în contradictoriu cu șefii sau colegii de echipă. În dragoste nu vom avea parte nici de bună înțelegere, nici de sprijin din partea partenerului iubit, din contra, ne vom lupta de unii singuri pentru a rezolva unele lipsuri (financiare).
Pe partea de sănătate, este posibil ca în aceste zile să revină în actualitate unele probleme ale membrilor familiei. Însă ar fi bine să avem grijă în primul rând de noi, și apoi de cei dragi, deoarece bateriile interioare sunt epuizate. Aceste manifestări se vor datora formării aspectului de Pedeapsă Iepure-Șobolan.
8 și 22 Martie și 3 Aprilie
Sunt zile în care suferința se va accentua pe partea emoțională. Cel mai probabil că vom fi victimele unor complexe de inferioritate. La muncă nu este exclus să avem parte de provocări, vom avea de rezolvat o problemă, însă ne vom simți nepregătiți pentru ea, ceea ce ne va face poate chiar să renunțăm la job pentru altul cu mai puține responsabilități.
Autor: Maria Astra, publicat la data 28.02.2019
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!