Apa și relația cu ficatul. Sfaturi unice pentru sănătate
Informații mai puțin cunoscute despre influența consumului de apă asupra sănătății ficatului. Medicina chineză asociază fiecare organ al corpului cu unul
din cele 5 elemente din natură.
DE INTERES: Ce trebuie să știm despre balonarea excesivă și cum se poate preveni
Cu toții știm că apa crește plantele, copacii, adică ceea ce numim noi lemnul.
În medicina chineză, ficatul este organul asociat cu elementul lemn și are nevoie de energia apei. Rinichii sunt asociați cu apa.
În luna decembrie, apa este bine aspectată în natură, prin ploi, lapoviță, zăpadă. Conform cu ciclul de creație al celor 5 elemente în care apa hrănește lemnul, iată legătura directă între rinichi și ficat. În sezonul rece, datorită cantității mari de apă, ficatul poate deveni hiperactiv și va genera emoții negative, furie, egoism, invidie.
Iarna, cel mai eficient remediu pentru a păstra echilibrul ficatului este să scădem consumul zilnic de apă la 1.5 litri, față de 2 litri recomandați vara. Lămâile și salata verde trebuie consumate cu măsură, întrucât amplifică energia lemnului din ficat. Detoxifierea intensivă a ficatului cu suc de lămâie, suc de frunze de pătrunjel și de țelină, se recomandă primăvara, conform cu principiile medicinii chineze.
Ar trebui să facem cel mult o dată pe lună o mini vacanță ce presupune deplasarea cu mașina, nu să plecăm prea des în călătorie, deoarece mișcarea amplifică elementul apă, care poate duce la exces de lemn în ficat.
Pentru un ficat sănătos consumați zilnic în sezonul rece mâncare gătită pe foc, băuturi calde cu ghimbir și sfeclă roșie, care ne asigură o digestie bună.
Autor: Maria Astra, publicat la data 25.11.2017
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!