Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Rugăciune către Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv pentru creşterea dragostei dintre soţi

Rugăciune către Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv pentru creşterea dragostei dintre soţi
rugaciuni dragoste soti

Cei mai cunoscuți protectori ai căsniciei și ai fericirii în casă sunt Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv. Descoperă o rugăciune puternică, care te va

ajuta în momentele grele în viața de familie. O, preaslăviţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv! La voi, ca la nişte grabnici ajutători şi calzi rugători, alergăm noi, nevrednicii şi neputincioşii, rugându-vă cu osârdie: nu ne treceţi cu vederea pe noi, cei căzuţi în multe fărădelegi, care păcătuim în toată ziua şi în tot ceasul: povăţuiţi-i la calea dreptăţii pe cei rătăciţi.

Tămăduiţi-i pe cei ce pătimesc şi pe cei întristaţi, păziţi-ne pe noi întru viaţă neprihănită şi cu întreagă înţelegere. Precum oarecând, aşa şi acum sunteţi acoperitori ai căsătoriilor, întărindu-le în dragoste şi în unire de cuget şi izbăvindu-le de toate răutăţile şi nevoile.

Apăraţi-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toţi creştinii dreptslăvitori, de năpaste, de oamenii răi şi de cursele diavoleşti; feriţi-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile şi bogatele Sale mile nouă, smeriţilor Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviinţă al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinţilor Mucenici, nu veţi mijloci pentru noi.

Pentru aceasta, la voi alergăm şi mijlocirea voastră înaintea Domnului cerem. Aşijderea, izbăviţi-ne de grindină, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de molimele cele aducătoare de moarte şi de toate bântuirile cele pierzătoare de suflet.

Aşa, pătimitorilor ai lui Hristos, rânduiţi-ne cu rugăciunile voastre toate cele bune şi de folos, ca întru bună cinstire săvârşind vieţuirea noastră vremelnică şi dobândind sfârşit neruşinat, să ne învrednicim, cu mijlocirea voastră, dimpreună cu toţi Sfinţii, a sta de-a dreapta Dreptului Judecător şi a-I slăvi pe El, pe Tatăl şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor.

Amin.

Autor: Andreea Inea, publicat la data 05.02.2019

Taguri: dragoste

Alte persoane au căutat și
Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.