Previziuni săptămâna 22-28 Iulie 2019. Schimbări radicale, crește temperatura în dormitor
Mult mai multă activitate în dormitor, șanse mari de a concepe copii, noi oportunități care vor aduce satisfacții bănești. Săptămâna cu numărul 30
din anul 2019 începe pe 22 Iulie și se termină pe 28 Iulie 2019. În această săptămână vom primi energie de la cifra 3.
Cei care sunt născuți în zilele de 3, 12, 21, 30 vor fi favorizați, pentru că vor fi în armonie cu cifra lor de vibrație interioară, dar și cei care au cifra destinului 3.
Să vedem care sunt predispozițiile pe care le generează vibrația numerelor care apar în săptămâna 22-28 Iulie 2019, pentru a ne organiza mai bine activitățile zilnice și a ne mări șansele de reușită.
Vorbim acum despre prima săptămână dintr-un ciclu de 10 săptămâni care încep cu cifra 3, prin urmare vibrația generală se schimbă radical.
În dragoste se prefigurează multă activitate în dormitor, deși vara ne îndeamnă la plimbări în aer liber, se pare că unii vor crede că iubita este Marea sau că iubitul este Soarele. Energia fertilității este la cote maxime, prin urmare sunt posibile sarcini, chiar și acolo unde erau speranțe mai mici de a concepe.
Nu vom duce lipsă nici de flirt în această săptămână. Cei singuri vor putea ieși la vânătoare, iar dacă nu își vor face prea mari iluzii, se vor putea mulțumi măcar cu o aventură siropoasă.
Pe plan profesional, numerologul ZODIACOOL ne spune că este posibil să apară câteva momente mai tensionate, legate de modul în care suntem plătiți. Unii dintre noi vom considera că salariul nu este pe măsura efortului depus, ceea ce va conduce la negocieri aprinse. Provocările financiare vor fi destul de mari pentru angajatori, aceștia nu vor putea spune nu, în cazul în care motivele sunt pertinente.
Pe plan financiar, cu cât vom urmări să fim mai activi, cu atât vom avea mai mult de câștigat. Se întrevăd noi oportunități care se vor concretiza și vor aduce satisfacții bănești.
Copiii născuți în această săptămână vor fi veseli, optimiști, vor căuta să aibă parte în viață de cât mai multe distracții. Vor ști cum să-și apere drepturile, deoarece vor avea încredere în propria lor judecată.
Autor: Maria Astra, publicat la data 17.07.2019
Taguri: cifra destinului, destin, dragoste
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!