Zodii răzbunatoare. îngeri și demoni: În ce tabară se încadrează zodia ta?
Puncte forte, puncte slabe, oportunități și slăbiciuni – cu toții le avem, iar modul în care le folosim face diferența între îngeri și demoni.
Cuprins:
Răzbunarea nu este întotdeauna soluția finală, însă anumite zodii nu se sfiesc să o folosească
Berbec
Faptul că are multe vicii și nu se sfiește să-i păcălească pe cei din jur dacă are ceva de câștigatîl pozționează pe acest nativ în tabăra demonilor.
Taurul
Este iertător și are o inimă bună, chiar dacă oamenii ajung să profite de el, acest nativ încadrându-se în tabăra îngerilor.
Gemeni
Sunt duali și pendulează între extreme cu o ușurință de neegalat.
La fel se întâmplă și la capitoulul îngeri sau demoni.
Racul
Este bun și iubitor pentru că își dorește din tot sufletul să fie așa, dar este și el om și cade pradă tentațiilor.
Încearcă să fie înger, dar nu întotdeauna reușește.
Leu
Este puternic și nobil, dar în același timp are latura întunecată bine dezvoltată. Este un înger atât timp cât se simte respectat, dar ajunge foarte ușor la polul opus când este dezamăgit.
Fecioara
Este darnică, plăcută și dornică să le facă pe plac celor dragi.
Când vine vorba despre răzbunare, se transformă într-un adevărat demon.
Balanța
Iubește echilibrul, pacea și liniștea, așa că luptă cu toate puterile pentru a trăi astfel. Nu poate face parte din altă tabără decât cea a îngerilor.
Scorpionul
Este atrăgător, ispititor, dar și meschin și dur. Se folosește de magnetismul său pentru a manipula, ca un adevărat demon.
Săgetătorul
În general, iubește oamenii, nu doar pe cei ce îi sunt apropiați. Doar minciuna îl poate transforma într-un demon.
Capricornul
Este destul de egoist, iar când vine vorba de răzbunare, este cel mai bun strateg. Se încadrează perfect în tabăra demonilor.
Vărsător
Adoră să le facă favoruri oamenilor, chiar și celor pe care nu-i cunosc prea bine. O fac doar pentru a vedea bucuria pe chipurile lor, iar aceasta este genul de faptă bună care șterge orice păcate. E un înger.
Pești
Aceștia și-au creat un cod propriu de etică, pe care îl respectă cu sfințenie. Sunt iubitori, iertători, chiar și atunci când cineva îi supără. Pot face parte dintr-o singură categorie – cea a îngerilor.
Astrologul ZODIACOOL vă recomandă să vă puneți în evidență calitățile și să vă îmbrățișați defectele, astfel încât să le puteți șlefui așa cum vă doriți.
Autor: Andreea Inea, publicat la data 17.12.2019
Taguri: zodii, dragoste, zodia fecioara, zodia balanta, zodia scorpion
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!