Transport gratuit peste 190 lei
 
 

Delicioși și sănătoși - mici de pește

Delicioși și sănătoși - mici de pește
retete mici de peste

Cine nu cunoaște nenumăratele moduri în care se gătește peștele? Prăjit, în ciorbă, la cuptor, pe grătar, dar cine s-ar fi gândit și la mici din

pește!? Ei bine, da! Există și sunt foarte ușor de făcut. Ai nevoie de: 1 kilogram de peşte alb fără oase (cod, pangasius sau crap), 2 căței de usturoi, 1 ceapă, zeama de la 1 lămâie, 1 legătură de pătrunjel, jumătate de ardei iute (sau boia de ardei iute) – nu e obligatoriu, dar potențează aromele, câteva frunze de mentă, 2 linguri pesmet, 1-2 linguri ulei de măsline, chimion, sare și piper după gust

Mod de preparare:

Taie pește felii și lasă-l pentru câteva minute într-un bol cu apă, sare și zeama de la o lămâie. Aopi, se storc bine și se toacă la robotul de bucătărie (sau mașina de tocat), împreună cu ceapa, usturoiul, pătrunjelul, menta, pesmetul, chimionul și orice alte mirodenii îți mai dorești. Ideal ar fi să ajungă ca o pastă (de exemplu, poate fi folosită funcția „pulbere” de la robotul de bucătărie). La final se adaugă uleiul, sarea și piperul după gust și se mai amestecă puțin pentru a se omogeniza.

Ulterior, se pune compoziția la rece pentru aproximativ o oră. După această perioadă, pot fi formați micii, având mâinile umede și puși pe un platou. Încinge grătarul sau tigaia antiaderentă și începe să-i prăjești la fel ca micii tradiționali. Atenție! Durează mult mai puțin timp până se coc!

Pot fi serviți cu muștar sau iaurt gras.

Poftă bună!

Autor: Andreea Inea, publicat la data 17.11.2018

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2025 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.