Superstiții și obiceiuri străvechi: Trebuie sau nu să te ferești de pisica neagră?
Pisicile negre ocupă un loc aparte în rândul persoanelor superstițioase, multe considerând-o aducătoare de mare ghinion! Încă din vremea egiptenilor antici,
pisicile au fost considerate animale speciale, supranaturale. Pe atunci, ele erau venerate, dar secole mai târziu, în Evul Mediu, li s-a adăugat o aură mistică negativă, fiind asociate cu diavolul și cu vrăjitoarele. Dacă luăm în calcul și culoarea neagră, atunci pisica respectivă era clar de speriat.
Iată care sunt 5 dintre cele mai cunoscute superstiții legate de pisicile negre.
1. Dacă întâlnești o pisică neagră dimineața, vei avea ghinion, mai ales dacă aceasta îți întoarce spatele sau îți taie calea.
2. Unele superstiții spun că pisicile negre nu sunt doar slujitorii fideli și încărcați cu puteri magice ai vrăjitoarelor, ci că sunt chiar vrăjitoarele rele care pot lua noaptea forma acestui animal, pentru a urmări oamenii.
3. O superstiție fără conotație negativă pentru micul animal este legată de predicțiile meteorologice. Astfel, dacă o pisică neagră strănută, vine ploaia; dacă stă cu spatele la un foc, vine furtuna; dacă își ascute ghearele de piciorul mesei, se anunță vreme frumoasă.
4. Prevestește moartea dacă se așează pe patul unei persoane bolnave.
5. Dacă alungi o pisică neagră sau o sperii, atragi ghinionul asupra ta.
Oricât de înfricoșătoare ar fi fost pisica neagră în diverse culturi din trecut, acum câștigă din ce în ce mai mult teren în rândul iubitorilor de animale.
Autor: Maria Poinescu, publicat la data 27.09.2020
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!