Cei doi vecini - Poveste terapeutică despre cum se dau lecțiile de viață
Se spune că viața este plină de lecții pe care ni le trimite Universul pentru a ne dezvolta. Chiar și cea mai neînsemnată întâmplare poate fi o lecție! Pe
tot parcursul vieții ne întâlnim cu situații noi, care sunt mai mult sau mai puțin plăcute. Modul în care reacționăm ne dezvăluie personalitatea, dar poate fi și o lecție importantă de viață. Iată o poveste folosită în unele tipuri de psihoterapie despre puterea exemplului. Un ţăran cam rău la suflet a găsit, într-o zi, pe păşunea sa, vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i.
– Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?
A doua zi însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:
– Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ţi le aduc nevătămate.
– Îţi mulţumesc, i-a răspuns ţăranul. Puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama ca eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla!
Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt. Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare şi, atunci, cu siguranţă vei reuşi.
Învăţătura din constrângere nu este făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna.
Autor: Andreea Inea, publicat la data 31.03.2019
Taguri: dragoste
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!