Horoscop luna Iulie 2019 Balanță: schimbări radicale la locul de muncă

Horoscop Iulie Balanță: nativii Balanță în luna Iulie se vor focusa pe carieră, familie, investiții, relații sociale. Debutul lunii aduce schimbări

radicale la locul de muncă, posibil chiar un nou job, avansare acolo unde este cazul.

Totul se va datora unor împrejurări atipice, care vă favorizează, astfel încât să fiți oamenii potriviți la locul potrivit.

Dacă veți rămâne în aceeași poziție pe care o dețineți de ceva ani, atunci eclipsele de pe 2, respectiv 17 Iulie, vor aduce momente tensionate cu șefii, totul poate va pleca de la program, de la volumul de muncă.

Un element care îmbunătățește imaginea voastră în societate și care vă sporește popularitatea este intrarea lui Venus în Rac, din 4 Iulie. Sub efectul micului benefic, Balanțele ce prestează servicii sociale, un talent, se vor bucura de popularitate, faimă și bani.

Loading...

Singurul obstacol al lunii este retrogradarea lui Mercur între 8 Iulie-1 August 2019. Planeta comunicării va aduce până pe 18 Iulie discuții tensionate cu prietenii, colegii de muncă, se pare că de astă dată cei din exterior au dreptate, voi să fi fost cei care v-ați dat cu părerea referitor la o problemă, generând astfel bârfe.

Între 17-23 Iulie, predispoziția este să luați decizii radicale la nervi, la nivel de carieră. Mulți nativi vor avea porniri agresive, ce pot conduce la probleme cu legea. În fond, toate aceste stări sunt trăite de voi din 2018, numai că anul acesta este apogeul, întrucât a ajuns karma pe casa a X-a, cerându-vă asumare, simț de organizare, ieșirea din statutul de angajat.

Eclipsa de Lună din 17 Iulie aduce posibilitatea de a vă asocia cu o persoană de sex opus, care este foarte bună pe ceea ce face, din punct de vedere profesional. Înțelegerea este avantajoasă, însă partenerul poate să devină gelos, posesiv. Luna în conjuncție cu Nodul Sud vorbește despre încercarea de a vă cere drepturile: dezbateți o moștenire, cereți un test de paternitate, inițiați procedura de divorț etc. La mijloc este vorba de orgoliu, care a fost ofensat de atitudinea manifestată.

Balanțele vor avea un moment în care se vor confrunta cu probleme de sănătate ale membrilor de familie, părinți, frați, rude.

Dacă locuiți la părinți, este posibil ca în urma acestor confruntări să luați decizia de a vă muta singuri, să nu mai depindeți de nimeni.

Dacă însă voi sunteți părinți, veți trece printr-o perioadă dificilă, deoarece veți descoperi că cei mici sunt dependenți de ceva sau au făcut pozne ce vă pot afecta financiar.

Relația sentimentală după 23 Iulie este aspectată pozitiv, chiar dacă Mercur este în retrogradare, până la finele lunii o să reușiți alături de partener să faceți o investiție de amploare, ce vă poate asigura stabilitatea financiară în următorii 9-12 ani.

Nu vă neglijați sănătatea, mai ales dacă din Mai 2019 v-ați simțit stresați, obosiți, lipsiți de orice vitalitate etc. Toate aceste semnale pot vorbi de un dezechilibru hormonal, implicit energetic.

Astrologul ZODIACOOL vă recomandă în această lună să reflectați mai mult la compromisurile făcute în favoarea carierei, dacă se merită sau nu acest efort. Veți avea de ales între familie și serviciu, iar cum știe că vă hotărâți greu, Universul vă va ajuta trimițându-vă un semn.

Zile favorabile
2 Iulie este o zi favorabilă pentru a încheia o tranzacție
12 Iulie este o zi favorabilă pentru a avea întâlniri romantice

Zile nefavorabile
17 Iulie este o zi nefavorabilă pentru a vă cere drepturile pe plan profesional
24 Iulie este o zi nefavorabilă pentru a da bani cu împrumut/a pleca în călătorii.

loading...

Textul aparține autorului astrolog ZODIACOOL® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști ZODIACOOL. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

O zi reușită se organizează după horoscop!

Alege să cunoști predispoziții, să afli cum poți avea o stare pozitivă și să-ți satisfaci curiozitățile despre lumea în care trăim.

Loading...
Ingrediente esențiale date în avanpremieră

Din cele interesate care nu seamănă cu nimic din ce-a fost, din ce este și din ce va fi. Azvârlim provocări în spațiu public și niscaiva specialități ca să iasă ceva legat, unitar, comestibil și apreciabil.

Stăpânul zilei pe momentul de trecere la anul Șobolanului este Focul yin, ceea ce va face ca
Previziuni pentru nativii din zodia Iepure zodiac chinezesc 2020: în anul 2020, ideal ar fi să
Spre deosebire de zodiile europene, zodiile chinezești nu corespund unei perioade de o lună, ci

MAI JOS, GĂSEȘTI ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

Toate-s la subiect

Subiecte fierbinți și mii de producții validate de cititori, nu de critici. Ăia critică, de asta iau lovele, nu ca să aplaude!

Horoscoape, numere și alte capricii

Informații calde calde, savuroase și tot felul de curiozități din toate domeniile, numai bune de folosit zilnic în propriul beneficiu.

Cele populare, din gură-n gură

Nu vă gândiți, vă rog, la necreștinești! Sperăm să nu ni le subtilizeze careva, că-s de-a casei și cititorii le tot bagă în fața ochilor.

Descoperiri simple și de efect

Trecute prin filtrul minții și prin condeiul străluciților prelucrători sunt băgate ca să ia fața. Cum vă place? Nouă, ne plac!

Ultraspecializate de calibru

Unii, mulți, foarte mulți, majoritatea, dintre dumneavoastră, stimați cititori, ați rămas uluiți de o chestie din aceste isprăvi. Și-s fără improvizații!

MAGAZIN ONLINE
Mai multe constatări, luate la un loc

Din păcate, din fericire, toate-s ale noastre. Chestia e că merg și pe la alte case, dar nu ne supărăm dacă ne citează.

UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 ZODIACOOL SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.