Dieta de vară – pentru un corp de vedetă
Cum să slăbesc rapid și ușor pe timp pe vară? Slăbești mâncând inteligent și sănătos, sfaturi de la nutriționist. Căldură mare, mon cher! Dacă iarna
e mai ușor să ascundem sub haine kilogramele în plus, acum nu mai avem nicio șansă. Perioada concediilor e aproape, dar încă mai avem puțin timp pentru a avea grijă de siluetă și să dăm jos câteva dintre kilogramele în plus.
În primul rând trebuie să cunoaștem regulile de bază ale oricărei diete. Băuturile alcoolice, sucurile şi orice băutură cu un conţinut ridicat de zahăr sau îndulcitor sunt primele la care trebuie să renunțăm. Dacă ne gândim la toate rezultatele studiilor despre zahăr, ar fi bine să limităm pe cât posibil consumul.
Apoi, trebuie să recunoaștem că fără sport e aproape imposibil să ajungem la corpul dorit – o jumătate de oră de exerciţii fizice dimineaţa şi una seara fac minuni pentru siluetă, dar și pentru starea de bine. Să nu uităm de somn și odihnă, iar despre hidratare nu cred că mai e nevoie să amintim!
Acum să vorbim un pic și despre una dintre dietele care a ajutat multe vedete să se mențină în formă și cu efecte încercate pe propria piele. Este perioada perfectă din an pentru detoxifiere și pentru această dietă, având în vedere că nu ne lipsesc fructele, legumele și verdețurile proaspete și aromate.
La micul dejun consumați 2 felii de pâine prăjită, alături de 2 linguri cu brânză degresată, 1 iaurt sau 1 portocală. Alături de acestea, bucurați-vă de o cafea neagră, lapte degresat sau ceai fără zahăr ori îndulcit cu miere de albine.
Prânzul ar putea consta într-un bol mediu de salată mixtă. Alegeți roşii, ceapă, castraveţi, salată verde, varză, pe care le amestecați cu o lingură de ulei de măsline, un praf de piper alb și puțină sare. Aveți grijă la dressing-ul pentru salată, deoarece o poate transforma într-o adevărată bombă calorică.
Gustarea dintre mese este la fel de importantă ca acestea, așa că vă recomandăm să nu săriți peste ea. Ați putea, de exemplu, să consumați o banană şi un fresh de portocale.
La cină optați pentru piept de pui la grătar, condimentat cu ierburi, salată de morcov sau un ou fiert şi fasole verde, asezonată cu 1 lingură de ulei de măsline şi piper. Ultima masă a zilei trebuie să fie cu cel puțin trei ore înainte de somn!
Modificați-vă programul alimentar cel puțin la trei zile, dar aveți grijă să respectați aceleași linii din dieta prezentată mai sus. De exemplu, optați în fiecare zi pentru alte fructe, alte tipuri de salate și alte produse lactate degresate.
Autor: Maria Astra, publicat la data 08.08.2018
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!