Transport gratuit peste 170 lei
Aplica

Rugăciunea celui care nu-și găsește rostul în lume

Rugăciunea celui care nu-și găsește rostul în lume

Uneori, ne simțim pierduți, fără un țel în viață. Află cum să treci peste ele și să îți găsești rostul în viață. Astfel de momente sunt firești,

dar este extrem de important să trecem peste ele, pentru că altfel riscăm să avem probleme serioase de sănătate – depresie, anxietate și altele. Rostește această rugăciune pentru a te conecta cu sinele tău și să revii pe drumul cel bun.

Rugăciune către Sfântul Fefrem cel Nou pentru găsirea rostului pe lume.

Sfinte Părinte Efrem, amărăciunea în care mă aflu mi-a fost călăuză spre tine. Am auzit că vii grabnic în ajutorul celor care nu și-au aflat nici un rost pe pământ și de aceea te rog ia aminte și la mine, chiar dacă n-am nici un bob de credință.

Am obosit să tot văd cum voia omului aduce atâtea urâciuni pe pământ și de aceea mi-am zis că, de fapt, Dumnezeu nici nu există. Cumplit este acest gând, dar mai cumplită este o lume fără Dumnezeu, în care totul alunecă spre moarte și nimicnicie.

Este cu neputință ca moartea să fie sfârșitul a toate, pentru că, în adâncul lui, omul nu-și dorește niciodată să moară, ci să fie veșnic.

M-am uimit mult aflând că tu ești viu, chiar dacă ai trăit acum cinci veacuri, însă minunile tale adeveresc că n-ai murit. Dacă tu ai biruit moartea, cu toate că ai fost ucis mișelește, înseamnă că până acum nu încetezi să-ți împlinești menirea pe care ți-a rânduit-o Domnul.

Așadar, ai găsit o cale de a afla cu adevărat cine ești și care este rostul tău în lume. Tocmai de aceea, te rog, grăiește inimii mele și lămurește-mi gândurile și întrebările cele mai tainice.

Ajută-mă și pe mine să pricep că fiecare om ‒ asemenea ție și mie ‒ a fost zidit printr-un anume cuvânt al Sfintei Treimi, iar taina care s-a săvârșit la aducerea noastră în ființă este pecetluită cu darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe fiecare.

Fii și mie prieten și sfătuitor, Sfinte Efrem, înțelepțindu-mă să pot pricepe nu numai că Dumnezeu nu are pe nimeni, niciodată, de pierdut, ci și că poate să deschidă fiecăruia o cale spre El.

Amin!

NEWSLETTER
Bucură-te de avantaje! Fii cu un pas înainte, află secrete pentru o viață mai bună.
Abonare la newsletter
URMARITI-NE
MODALITATI DE PLATA

Ramburs * euPlatesc * Transfer bancar
CUMPARATURI SIGURE
GoGetSSL Site Seal
Rating
4.88
© Copyright 2016 - 2021 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termene si conditiiSOLSALANPC
Produse in magazin

Cauta dupa cuvantul cheie dorit