Năut la tigaie cu sos de ciuperci
Dacă nu ati încercat până acum o mâncare cu năut, e timpul să o faceți: o rețetă savuroasă și foarte sănătoasă. Originar din Asia, năutul este
cunoscut de mii de ani pentru gustul deosebit şi beneficiile asupra sănătăţii. Deşi nu prea este folosit în bucătăria românească, trebuie să ştii că se potriveşte cu aproape orice ingredient şi, mai mult, că are o valoare nutritivă atât de mare încât poate fi un substitut bun pentru carne. Conţine proteine vegetale, minerale, oligoelemente, fibre insolubile, un ajutor împotriva constipaţiei şi scăderii în greutate.
Iată o reţetă uşor de pregătit, din bucătăria arabă, ce poate fi consumată ca fel principal.
Ingrediente pentru 2 porţii:
- 1 cană de năut
- 3 linguriţe de pătrunjel tocat
- 1 ceapă
- 2 căţei de usturoi
- 3 linguri de făină
- sare, piper, curry, chimen şi coriandru după gust
- 1 lingură de ulei
- 1 pachet de sos de ciuperci (se găseşte la orice supermarket)
Mod de preparare :
Ca la orice altă mâncare cu năut, cel mai bine este să lăsaţi boabele la umflat cel puţin 12 ore (de seara până a doua zi). Apoi, se scurge apa şi se fierb, ca fasolele, timp de 1 oră, până sunt moi. Se pisează, moment în care pot fi pregătite ca fasolea bătută şi au un gust excepţional!
Dar noi am ales acum altă reţetă, aşa că după ce am pisat năutul, tocăm ceapa şi usturoiul. Facem un amestec din toate ingredientele, mai puţin uleiul, pe care îl punem într-o tigaie la încins. Prăjim pe ambele părţi, ca şi cum ar fi omletă. La final, în farfurie, adăugăm peste „omleta” de năut sos de ciuperci şi câteva frunze de pătrunjel.
Poftă bună!
Autor: Andreea Inea, publicat la data 26.11.2018
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!