Retete de mancare. Deliciu la farfurie – papricas de vita si ciuperci
Vă propunem astăzi o rețetă cu vită și ciuperci. Rețetă tradițională ugurească, papricașul este un fel de tocăniță cu paprica și diverse tipuri de carne sau cartofi.
Cuprins:
Aceasta poate fi servită cu sau fără smântână, după preferințele fiecăruia. Noi vă propunem astăzi o rețetă cu vită și ciuperci. Înainte de toate, trebuie să știți că întotdeaună carnea de vită se gătește la foc mic, pentru a fi mai bună.
Rețetă ciuperci și papricaș de vită
Deci, va fi nevoie de un timp mai îndelungat de preparare – aproximativ 3-4 ore.
Ingrediente
Pentru 6 porții, aveți nevoie de urmatoarele ingrediente.
- 1 kg carne de vită (pulpă, mocing)
- 500 g ciuperci champignon
- 4-5 catei de usturoi
- 2 cepe mari
- 1 roșie
- 2 morcovi
- ½ ardei rosu
- 2 linguri de chimen
- 40 g paprica de calitate
- sare
- 100 g untura de porc
- patrunjel verde
- smântână (pentru servire, dacă doriți)
Mod de preparare
Începem cu legumele, pe care se curăță și se toacă mărunt sau se dau prin răzătoare, doar ciupercile se taie felii, iar carnea cubulețe.
Untura se pune într-o cratiță largă sau într-o tigaie adâncă și încăpătoare, alături de carne, care se prăjește pe toate părțile. Apoi, se adaugă chimenul și sarea. După ce s-a evaporat apa, se adaugă legumele și se amestecă bine. Se pune capacul și se lasă să scadă la foc mic, până când amestecul începe să sfârâie și să se rumenească ușor, dar cu atenție deoarece se prinde ușor.
Se adaugă apă astfel încât să acopere complet carnea. Se lasă la fiert aproximativ 1 oră și se amestecă la fiecare 10 minute. Când a scăzut complet, se adaugă paprica, apă și se mai lasă 1 oră la fiert sub capac, la foc mic. La fel, se amestecă destul de des pentru a nu se prinde.
După acest timp, se adaugă ciupercile (nu se mai pune apă, deoarece lasă ciupercile) și rămâne pe foc mic, sub capac încă jumătate de oră. Când este fiartă carnea și sosul are consistența dorită, papricașul este gata. Nu e nevoie să punem făină pentru a-l îngroșa, deoarece legumele se dezintegrează și formează ele un sos consistent.
Pentru servire, se presară pătrunjel tocat mărunt peste papricaș în farfurie și smântână (după preferințe).
Poftă bună!
Autor: Andreea Inea, publicat la data 16.12.2021
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!