Iubire și superstiție: top 4 semne telepatice că se gândește la tine
Se spune că există un fir invizibil care ne leagă de cei dragi. Dacă suntem atenți la semne putem comunica telepatic. Iată care sunt cele mai comune semne că se gândește la tine!
De câte ori nu ți s-a întâmplat să te întrebi dacă persoana la care visezi te poartă și ea în gânduri sau nu? Cu siguranță ai trecut prin asta cel puțin o dată în viață. Știi cu siguranță superstiția conform căreia dacă sughiți, cineva se gândește la tine, dar a venit momentul să afli mai multe despre aceasta, ca și despre alte semne telepatice asemănătoare.
1. Sughițul
În multe zone ale lumii sughițul este rezultatul gândurilor intense ale unei persoane la adresa celui care sughiță. Ba mai mult, în unele culturi este legat de dorul acelui om. Se spune că unul dintre remedii este să enumeri nume de persoane cunoscute în gând până când sughițul se oprește, iar numele celui la care s-a oprit este cel care se gândește la tine.
2. Ai găsit o pană
O altă superstiție spune că dacă găsești o pană (de preferat albă sau cât mai deschisă la culoare), înseamnă că cineva îți trimite gândurile sale bune, neputând să te scoată din mintea sa.
3. Îl visezi
Dacă visezi pe cineva și mai ales dacă asta se întâmplă de mai multe ori, înseamnă că acel cineva nu își poate lua gândul de la tine și că Universul îți transmite energia lui, pentru a lua hotărâri în viața reală. De multe ori, se spune că visul este tocmai ceea ce gândea acea persoană.
4. Îți apare brusc în minte
Ne referim aici la acele momente când fără nici urmă de motiv, cineva apare în gândurile tale. Explicația apariției sale în mintea ta este conexiunea emoțională creată de propriile lui gânduri legate de tine, rezultând un mod de a comunica telepatic.
Ce simți? Se gândește la tine?
Autor: Andreea Inea, publicat la data 19.06.2020
Taguri: vise
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!