Superstitii despre bani din intreaga lume. Cum atragi banii in viata ta
Superstițiile fac parte din viața multora dintre noi, la fel ca nevoia de a câștiga banii de care avem nevoie pentru a ne satisface dorințele.
Cuprins:
De-a lungul timpului diversele culturi ale lumii au croit numeroase superstiții legate de bani. Iată care sunt 20 dintre cele mai importante obiceiuri străvechi despre partea financiară.
Superstiții despre bani
1.Oricând găseşti o bancnotă pe stradă, ia-o! Altfel dai dovadă că nu te interesează banii.
2. Nu trebuie luați banii care se găsesc la răscruce de drumuri.
3. Lasă bacșiș, pentru că acei bani ți se vor întoarce întreit.
4.Când te mănâncă palma stângă, e semn că vei primi bani, iar dacă e cea dreaptă – că vei cheltui.
5. Pune monede sub fața de masă (simbol al bunăstării), pentru a atrage banii în casă.
6. În schimb, nu pune portofelul pe masă, dar nici pe pat.
7. Dacă te tunzi singur, vei avea mari pierderi financiare.
8. Numără-ți des banii, pentru a-i păstra în casă.
9. E indicat să ai o mătură în casă, pentru că altfel banii vor pleca în altă parte.
10. Nu strânge niciodată „bani albi pentru zile negre”, ci asociază-i cu gânduri pozitive, cu obiective clare, pentru a atrage norocul de partea ta.
11. Nu ucide păianjenii (simbol al bunăstării), deoarece atunci când vezi unul e semn că vei primi bani.
12.Ține monedele adunate într-un loc, de exemplu într-o pușculiță sau portofel.
13. Pâinea și sarea nu se împrumută, deoarece se crede că odată cu ele pleacă și sporul din casă.
14.Nu fă niciodată curăţenie după ce apune soarele.
15. Banii și cheile nu se țin pe masă în timpul nopții.
16. Pâinea aruncată aduce sărăcie.
17. Păstrează întotdeauna ceva bani în portofel și în cont. Niciodată nu trebuie să rămâi pe zero!
18. Scapă de monedele boțite, murdare sau rupte.
19. Cel mai bun portofel este cel roșu.
20. Nimeni nu trebuie să vadă câți bani ai în portofel.
Știi și alte superstiții?
Autor: Andreea Inea, publicat la data 27.11.2020
Taguri: bani
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!