Transport gratuit peste 140 lei

5 semne care demonstrează că iubitul tău este un adevărat „hearthbreaker”

5 semne care demonstrează că iubitul tău este un adevărat „hearthbreaker”
heartbreaker, pe Zodiacool

Unele relații par perfecte, însă sunt doar un miraj, o aparență. Din păcate, în unele cazuri, persoana de care ne îndrăgostim nu este tocmai cine credem

noi sau cine ne-am dori să fie. Este firesc să ne dorim o relație perfectă, deoarece dacă nu ne stabilm un standard, nici un ideal, nu am putea să ne ferim de deciziile nepotrivite când vine vorba despre persoana potrivită.

Unii bărbați sunt mai greu de citit, dar iată 5 comportamente specifice așa-numiților „hearthbreaker”, mai exact a bărbaților care nu se pot implica serios într-o relație.

1. Nu îți dă voie să te întâlnești cu prietenii

Dacă te împiedică să te vezi cu vechii prieteni, atunci poate e timpul să-ți găsești pe altcineva, pentru că el este obsedat de control și îți va fi din ce în ce mai greu să te rupi din relația de dragoste odată cu trecerea timpului. De cele mai multe ori, un astfel de bărbat este critic și cu modul în care te îmbraci sau te comporți, de parcă nu ai face nimic corect.

2. Este impulsiv și irascibil

Gândește-te de două ori înainte de a continua relația cu un bărbat ce are un astfel de temperament. Uneori nu se ajunge la agresivitate fizică față de tine, dar cu siguranță cea psihică există.

3. Nu îl interesează pasiunile tale

Toată lumea este pasionată de ceva și tu meriți pe cineva care să te susțină și să creadă în visurile tale, oricât de nebunești ar părea. O persoană care nu este interesată să afle despre aspirațiile și pasiunile tale, nu merită timpul tău.

4. Are obiceiul de a te umili

Este firesc să vă distrați, să râdeți și să fiți ironici unul la adresa celuilalt, dar nu este normal să te umilească! Nimeni nu are dreptul să facă asta cuiva, nici când sunt în intimitate, nici în fața altor oameni.

5. Minciuni, minciuni, minciuni

Onestitatea este vitală în orice relație de cuplu. Ambele părți trebuie să fie sincere una cu cealaltă și, pe cât posibil, să rămână fidele promisiunilor lor.

Dacă în mod inconștient simți că este ceva în neregulă cu relația în care ești implicată, discută deschis cu partenerul tău. Ascultă-ți instinctele, pentru că de cele mai multe ori au dreptate!

Autor: Andreea Inea, publicat la data 10.03.2020

Taguri: dragoste

Viziteaza magazinul online
URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati!
Abonare newsletter
© Copyright 2016 - 2023 Zodiacool SRL • Autorizatie metale si pietre pretioase nr. 11837 • Termene si conditii
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficului. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.