CADOUL perfect pentru el de aniversare: astrograma cu previziuni pentru cuplu
Vrei să faci un cadou jumătății tale și nu știi ce să alegi? Alege să îi oferi un cadou inedit în care veți regăsi răspunsurile la tot ce vă
frământă. Previziunile relaționale se determină prin realizarea și interpretarea unei astrograme relaționale. De ce este indicat să ne facem o Astrogramă relațională?
DE INTERES: Magazin online cu astrograme
În primul rând să vedem dacă împărtășim aceleași idealuri cu ale partenerului, dacă este legătură Karmică, dacă relația este de durată, dacă relația are rolul de a ne ajuta să evoluăm, dacă vom avea copii, să vedem unde ar putea interveni probleme pe parcurs. Mai puțin recomandat este pentru cei care vor să vadă dacă sunt înșelați, întrucât aceasta amplifică rana din suflet și mai bine ar descoperi care sunt posibilitățile de a trece peste aceste obstacole ale vieții.
Iată un exemplu dintr-o astrogramă relațională în care partenerii sunt suflete pereche:
Relația aduce satisfacții pentru ambii parteneri. Faptul că totul se leagă vine din alte vieți, legătura Karmică este puternică, iar toate problemele din prezent nu vor putea să rupă legătura. Sistemul de gândire al ei este orientat către carieră, spre a face bani, ea decide modul în care relația va evolua financiar. Chiar dacă la început partenerul nu se va implica în afacerea ei, pe parcurs vor ajunge să muncească împreună.
Relația a evoluat în cadrul unui grup, acolo v-ați cunoscut, poate prietena prietenului pentru ea. El nu a avut o situație prea bună anul trecut, dar ea îl încurajează pe el să renunțe la acele frici, să își pună talentul în practică. Anturajul lui este alcătuit în mare parte din femei, de aceea vor ieși la început unele vorbe, mai ales că el spune totul și poate intra în contradicție cu principiile ei, mai ales că va fi vorba de bani.
Șansele de oficializare și de apariție a unui copil în 2019-2020 sunt de 80%. Legătura cu străinătatea va fi una importantă în următorul an de zile, sunt șanse mari de a vă muta sau a dezvolta contracte cu străinătatea. Această relație are șanse mari de a supraviețui în timp, până la bătrănețe. Cuplul va fi binecuvântat cu copii: posibil 2 fete și 1 băiat.
Evenimentele care au loc în viața unui cuplu nu se pot modifica pe parcursul vieții, însă omul are puterea să decidă cât de benefice sau nu sunt acestea pentru relație.
Vrei să afli cum evoluează relația?
Autor: Maria Astra, publicat la data 08.12.2017
Taguri: bani
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!