Horoscop luna septembrie 2020: este o luna a darniciei

In aceasta luna septembrie, ne bucuram de mainile intinse si oferim, la randul nostru, ajutor, acolo unde este nevoie

Intrăm în luna septembrie cu cinci planete retrograde: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.  

Parcă aud: iar stăm pe loc? Da! Mai stăm puțin și analizăm trecutul. Ce am omis, ce am greșit? Unde am uitat? Am eșuat pe undeva?

Eșecul nu este o pată neagră. Doar reaua voință ne poate păta. Eșecul îndeamnă la retragere, la recapitulare. Poate constitui momente de repaus.

Lumina reflectoarelor orbește și obligă la o anumită ținută care obosește și, la un moment dat, epuizează. De aceea, planetele ne-au oferit aceste retrogradări: ca să ne lase timpul necesar să ieșim din conul de lumină, să ne odihnim, să apelăm la ajutor.

Să nu uităm că planetele acestea sunt retrograde pentru toți. Toți au nevoie de câte ceva!

Este foarte important să ne gândim unde am întârziat. Am pierdut niște momente importante din neglijență, din greșală, din aroganță, din prea multă încredere sau din spirit de aventură.

Să nu uităm că Uranus, cu tot curajul pe care ni-l insuflă, a intrat în retrogradare și ne arată unde ne-am aruncat prea de sus, unde nu am folosit plasa de siguranță sau unde am avut ocazia să ne lansăm în chestiuni revoluționare dar nu am făcut-o.

Ca și cum nu erau suficiente cinci planete retrograde, Marte s-a gândit și el să retrogradeze din data de 9 septembrie.

Un Marte puternic în zodia Berbec poate avea un impact deosebit. Un Marte retrograd, înseamnă că am fost prea agresivi. Dacă ne uităm înapoi, la trecutul foarte apropiat, o să vedem cum am acționat. Poate am fost intoleranți, fără să ne manifestăm neapărat.

Acum, chiar și acea energie acumulată în interior se dorește a fi conștientizată și eliminată. Nu mai vorbim de aceea manifestată explicit!

Bani și carieră

Astrologul zodiacool.ro constată că problemele financiare sunt pe cale să se rezolve. Dar aspectele tensionate care se așază pe domeniul banilor, au o soluție de compromis: banii proprii trebuie puși laolaltă cu banii veniți din credite și granturi numai în folos umanitar și/sau pentru a asigura modernizarea unor activități, instituții, abordări!

Nu sunt afirmații politice, ci acesta este valul și ar trebui urmat. În caz contrar, lucrurile pot deveni neplăcute, cu un impact neplăcut asupra susținătorilor și cu influențe nefaste reciproce.

Un aspect foarte bun este comunicarea. Primim vești pe care le așteptam de mult. Primim acele vești care ne aduc aminte unde avem ceva de reparat, unde aveam de mers și nu am făcut-o, ce aveam de anunțat și am uitat. Uitarea este ceva omenesc.

Principalele evenimente ale lunii septembrie

•    2 septembrie, Luna Plină în Pești cu Soarele în Fecioară;
•    5 septembrie: Mercur intră în zodia Balanță;
•    7 septembrie: Venus intră în zodia Leu;
•    9 septembrie: Marte intră în mișcare retrogradă;
•    17 septembrie, Luna Nouă în Fecioară;
•    22 septembrie, Soarele intră în zodia Balanță;

Cum ne afectează fiecare în parte? Să le luăm pe rând:

2 septembrie aduce o abandonare în Univers, în cei din jurul nostru, în forțele naturii. Nu avem voința necesară ca să acționăm, nici forță.

Suntem una cu lumea din jur și totul depinde de Dumnezeu și de felul în care reușim să ne inducem o stare de relaxare. Nu ne împotrivim la ceea ce vine natural, firesc.

Asta nu înseamnă că abandonăm serviciul, că ne lăsăm copiii nemâncați. Este o stare interioară care poate aduce multe beneficii, în cazul în care reușim să ne-o inducem.

Soarele în Fecioară ne ușurează munca de zi cu zi, ca să scăpăm ușor de treburile cotidiene și ca să avem mai mult spor la meditație și rugăciune.

Cu Mercur în Balanță este posibil ca tot ceea ce înseamnă comunicare să devină mai armonios și mai domol. Relațiile dintre oameni se vor rafina.

Dacă până acum nu aveam de spus decât ce trebuie, când și cum trebuie, sec și la obiect, acum, pe lângă rațiune, intervine frumosul.

Comunicarea și mișcarea țin de plăcerea de a avea interlocutorul vizavi, de a avea o companie plăcută, de a fi tu însuți agreabil, de a te bucura de oportunitatea unei conversații la o plimbare.

În altă ordine de idei, pot începe tranzacții interesante, foarte rentabile pentru toate părțile implicate.

Un Venus în Leu! Venus nu se simte foarte bine în această zodie. De fapt, mai rău: îi este indiferent. Leul este mult prea important pentru el însuși ca să îi fie pe plac planetei Venus.

Și Venus îl tratează cu ce îl doare mai rău: indiferența. Ne facem că nu îi vedem pe fanfaroni, pe aceia care doresc să fie remarcați cu orice preț.

Marte retrograd în Berbec! Hmmm! Ne-am canalizat energiile foarte greșit. Am mai spus acest lucru și îl repet, pentru că acum este ocazia să ne gândim bine și să procedăm altfel.

De asemenea, este o perioadă în care putem să ne pregătim acțiunile pentru vremea când Marte reintră în mișcare directă, la mijlocul lui noiembrie.

17 septembrie este ziua în care putem începe ceva. Cu o Lună Nouă în Fecioară, astrologul zodiacool.ro zice că putem începe activități meșteșugărești: să ne vopsim scaunele de bucătărie, să zugrăvim, să face curat în dulapuri, sertare, să tricotăm un pulover că acuși vine frigul!

Este ziua începuturilor de analize și verificări. Poate fi și ziua în care începem un tratament, de exemplu cu vitamine, minerale etc.

La nivel național, poate fi ziua în care masele încep să se audă. Starea de sănătate face un pas către ameliorare, foarte posibil datorată unei fericite decizii la nivelul conducerii de stat.

Soarele intră în zodia Balanță în data de 22 septembrie. Această dată înseamnă și echinocțiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea. De acum înainte, intrăm în toamna astronomică.

Ziua începe să scadă și noi începem să ne adunăm recolta. Venus, guvernatorul Balanței, recoltă... oare întâmplător?

Totul în jurul nostru devine mai armonios. Balanța înseamnă, în primul rând, echilibru, iar echilibrul dă frumusețe indiferent unde se manifestă.   

Astro-meteo

Se anunță a fi o toamnă pe placul agricultorilor. Plouă atunci când este nevoie pentru ca recoltele să fie mulțumitoare. Totuși, din păcate, vor avea loc din nou inundații, de data aceasta extrem de violente, care se pot sfârși cu victime. Aceia dintre nativii care locuiesc în zone inundabile, sunt sfătuiți de către astrologul zodiacool.ro să își ia toate măsurile cu putință.

Horoscopul lunii septembrie este realizat exclusiv de către astrologul zodiacool.ro, care vă urează o toamnă lungă și frumoasă!

Ascultă previziuni complete din horoscopul lunii Septembrie 2020:

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
© Copyright 2016 - 2020 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.