Horoscop luna Octombrie 2019 Gemeni: banii vor fi mărul discordiei

Horoscop Octombrie Gemeni: pe nativii Gemeni, intervalul 1-31 octombrie 2019 îi va învăța să se centreze mai mult pe propria persoană, să își asculte intuiția,

să muncească mai eficient, să rupă anumite alianțe de la locul de muncă dacă nu se mai simt în formă acolo și să se ducă mai mult pe stima de sine, pe o sănătate mult mai echilibrată și mai plină de vitalitate.

Pentru a îndeplini toate aceste misiuni ale lunii octombrie, Mercur, care reprezintă comunicarea dintre negociere, tot ceea ce înseamnă interacțiunea cu ceilalți, din 3 octombrie intră în casa muncii și a sănătății, pe semnul Scorpion, va retrograda acolo la sfârșitul lui octombrie și va pune la îndoială tot ceea ce s-a construit încă de la finele anului trecut și până în momentul de față.

Aici vorbim de negocieri, de tratative, de tot ceea ce înseamnă alianțe. În octombrie-noiembrie 2018 karma a intrat pe casa banilor și s-a suprapus peste Mercurul vostru retrograd, pe muncă și de atunci ați intrat într-un cerc vicios de acceptări, de toleranțe, de mobilizare în anumite situații, fără a avea prea multe beneficii.

În schimb, de data aceasta, Mercur revine pentru a vă învăța să rupeți tot ceea ce nu este bun în viața voastră, iar acele blocaje țin mai mult de locul de muncă, cel mai probabil aveți o datorie karmică față de un șef, față de anumiți colegi, față de angajații voștri sau de colaboratori.

Nativii Gemeni trebuie să se roage mai mult, să înțeleagă de fapt care este misiunea lor pe pământ și să încerce să pună în balanță efortul profesional și sănătatea, pentru a vedea pe ce se va centra mai mult în următoarea perioadă.

Următoarea schimbare are loc pe 4 octombrie, când Marte, planeta acțiunii, intră în casa iubirii. Gemenii în următoarele două luni vor fi foarte energici, foarte direcți cu partenerul, vor face curățenie și în acest sector astral. Mai mult decât atât, vor fi predispuși la a da curs unor relații ce apar pe moment, unor relații ce până acum li se păreau foarte ciudate sau foarte greu de obținut.

În prezent, prin aspectele pozitive create între Jupiter și acest Marte, Gemenii vor prinde curaj, încredere în forțele proprii, se vor simți și mai bine pe partea de vitalitate, întrucât vor face schimbări pe aspectul fizic și vor lua inițiativă.

Dacă aveți copii, veți fi mult mai restrictivi cu ei, posibil să apară tot felul de secrete legate de aceștia. La școală fie nu se comportă cum ar trebui, fie vă ascund ceva și voi veți intra în posesia acestui secret, cel mai probabil între 23 și 28 octombrie.

Venus, planeta dragostei, din 9 octombrie intră în semnul Scorpion, tot pe casa muncii. Veți acorda încă o dată mai multă atenție aspectului fizic, sănătății, existând totuși unele atenționări legate de acest tranzit.

Pentru femei, există posibilitatea de a apărea un disconfort sau probleme pe partea ginecologică, cum ar fi: chisturi, cistite, infecții urinare, foarte multe complicații și acestea vor ieși la suprafață din cauza faptului că nu iubiți, nu vă simțiți iubite, nu sunteți apreciate, există blocaje pe partea amoroasă pe care nu le recunoașteți din punct de vedere mental.

Luna plină din 14 octombrie vine cu multe declarații de dragoste, cu decizii importante pe tot ceea ce înseamnă iubire, iar Luna nouă din 28 octombrie este foarte bine susținută pe muncă, responsabilitate, activități începute pe cont propriu, mobilizare pentru a fi mai buni într-un domeniu sau să începeți o altă activitate, să vă căutați un alt loc de muncă, să semnați un alt contract cu o persoană nouă.

Banii în această lună vor fi mărul discordiei, prin intermediul lor veți face toate aceste transformări, fie că vorbim de partea sentimentală, fie că vorbim de partea medicală sau de alianțe de la locul de muncă, întrucât banii în momentul de față ar trebui să fie mai mulți comparativ cu eforturile pe care le depuneți pentru a ajunge într-o anumită ipostază.

Dacă aveți tot felul de activități publice, ieșiți în evidență. În această lună, astrologul ZODIACOOL vă recomandă să spuneți mai puțin, întrucât Jupiter în cuadratură cu Lilith și Neptun poate să facă astfel încât singuri să vă tăiați craca de sub picioare.

Zile favorabile

  • Zile favorabile pentru negocieri financiare: 1 octombrie, 14 octombrie, 28 octombrie
  • Zile favorabile pentru investiții: 13 octombrie, 23 octombrie, 28 octombrie

Zile nefavorabile

  • Zile nefavorabile pentru intervenții chirurgicale: 9 octombrie, 18 octombrie, 31 octombrie
  • Zile nefavorabile pentru discuții importante în familie: 4 octombrie, 15 octombrie, 29 octombrie, 31 octombrie.

Textul aparține autorului astrolog Zodiacool® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
© Copyright 2016 - 2019 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.