Ghid practic de înțeles copiii (II)
Semnul zodiacal al copilului influențează comportamentul acestuia. Cum să te înțelegi bine cu el în funcție de zodie. După cum vă spuneam în prima parte a
acestui articol, pentru a putea să ne educăm copiii, avem nevoie să îi înţelegem mai întâi, să observăm ce talent are cel mic, dar şi modul în care poate fi motivat.
Am vorbit deja despre copiii din primele 6 semne zodiacale, iar astăzi a venit rândul celorlate 6 zodii – balanţă, scorpion, săgetător, capricorn, vărsător, peşti.
COPILUL BALANȚĂ
Plăcut, pisicos și lingușitor, copilul Balanţă are un pregnant simţ al dreptăţii, fiind un mic „justiţiar” al casei. Pentru a-l ajuta să înveţe să ia mai uşor hotărâri, trebuie să fii uneori tranşantă cu el, să nu-i dai apă la moară în momentele în care se alintă.
AI GRIJĂ însă atunci când îl cerţi, pentru că dacă are senzaţia că este pe nedrept, va suferi mai mult decât oricine altcineva. Explică-i regulile fără a apela la metode agresive, cu răbdare, iar mica Balanţă se va adapta, deoarece vrea să păstreze armonia.
COPILUL SCORPION
Educaţia copilului Scorpion trebuie să se bazeze pe respectarea principiilor morale, a eticii. Are o dorinţă nativă de a domina, ceea ce se poate observa şi în jocurile cu ceilalţi copii, aşa că ar fi bine să îl ajuţi să înţeleagă cât de important este respectul faţă de cei din jur.
AI GRIJĂ să îl corijezi cu blândeţe şi înţelepciune, altfel suferinţa sa se va reflecta în comportamentul de la vârsta adultă prin tendinţa sa de a domina în orice situaţie.
COPILUL SĂGETĂTOR
Copilul Săgetător este extrem de energic şi neastâmpărat, dar sportul îl poate ajuta să îşi liniştească mintea. De altfel, are toate şansele să facă o adevărată carieră în domeniul sportiv. AI GRIJĂ să fii întotdeauna sincer/ă cu micul Săgetător, deoarece minciunile (oricât de mici şi inocente) îi provoacă o suferinţa greu de suportat şi îşi pierde încrederea în tine.
De asemenea, evită să îi spui când, cum sau cât să înveţe. Nu îl certa, îl poţi convinge să facă ceva doar prin înţelepciune. Pe de altă parte, nu-i place nici „şantajul educaţional” prin răsplata pentru rezultatele sale. Pe scurt, copilul Săgetător are nevoie de sinceritate în toate.
DE INTERES: Zodiac european
COPILUL CAPRICORN
Datoria ta de părinte al unui copil Capricorn este să-l înveţi să fie altruist şi să îl ajuţi să înţeleagă ce înseamnă generozitatea faţă de cei dragi. Are tendinţa de a considera că singura împlinire pe care o poate avea este bogăţia materială, riscând să ignore importanţa unui echilibru între material şi spiritual.
Nu-l deranjează activităţile repetitive şi nu vei avea griji nici în legătură cu temele din timpul şcolii, pe care le va face fără să îi impui.
COPILUL VĂRSĂTOR
Jucăuşul şi entuziastul copil Vărsător te ţine continuu în priză cu energia şi curiozitatea sa. ATENŢIE – deoarece are tendinţa de a copia comportamente, ar fi bine să fie crescut într-un mediu cu cât mai puţine vicii. De mic este foarte altruist şi ar fi bine să îl încurajezi în direcţia aceasta.
Îi place să facă lucruri unice, să descopere ceva nou, deci nu încerca să îi impui reguli sau restricţii (le va încălca destul de uşor). Are o maturitate intelectuală peste media celor de vârsta sa şi un spirit de observație extrem de ascuțit.
Pare calm şi relaxat, dar mintea sa este exact opusul. ATENŢIE: se întâmplă des să se plictisească, aşa că ar fi bine să fie prins întotdeauna în activităţi noi.
COPILUL PEȘTI
Naivitatea şi curiozitatea extremă sunt caracteristicile de bază ale copilului Peşti. Este predispus să viseze cu ochii deschişi şi are capacitatea de a se gândi la mai multe lucruri deodată. Un adevărat maestru al cuvintelor şi cu o imaginaţie foarte bogată, copilul Peşti spune cele mai frumoase, interesante şi captivante poveşti.
Deseori, îl vezi în compania persoanelor mai în vârstă, pentru a putea „împrumuta” din înţelepciunea lor. L-ar ajuta să îl înveţi să fie disciplinat şi să îndrepţi spre studierea domeniilor practice.
Sperăm că v-au fost de ajutor scurtele descrieri ale micilor zodii!
Autor: Ivona Mara, publicat la data 04.07.2018
Taguri: zodii, vise, zodia balanta, zodia scorpion, zodia sagetator
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!