Zodiac chinezesc 2019 TIGRU, horoscop chinezesc zodia Tigru 2019

Previziuni pentru Tigru, Tigrii vor fi puși în fața unor grele provocări și se vor simți dați la o parte de către cei din jur, vor fi nevoiți să se descurce pe cont propriu, fără sprijinul partenerilor de viață și al celor dragi din familie

Ani: 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022

Capitolul afectiv din viața nativilor Tigru va fi mai slab aspectat în acest an și vor fi puși în fața unor grele provocări. În 2019, Tigrul va trebui să învețe să își comunice sentimentele de dragoste într-un mod mai puțin exploziv decât au fost obișnuiți până acum, pentru că nu vor mai avea puterea necesară să facă tot ceea ce și-ar dori.

După un an 2018 în care au cam fost puși pe ceartă, acum Tigrii trebuie să se liniștească, să petreacă mai mult timp în singurătate, pentru a-și pune viața în ordine și a planifica în mod pozitiv relația viitoare. Aici vorbim despre steaua Solitary (Singurătate), care aduce predispoziția la introspecție, iar în unele cazuri la nefericire. Prin urmare, Tigrii se vor simți dați la o parte de către cei din jur, vor fi nevoiți să se descurce pe cont propriu, fără sprijinul partenerilor de viață și al celor dragi din familie.

Textul aparține autorului astrolog ZODIACOOL® și este realizat exclusiv pe baza interpretării hărții BaZi. Condițiile de reproducere a textelor găsiți pe zodiacool.ro în Termeni.

În continuare afli Horoscop Tigru 2019, previziuni pe domenii:

O zi reușită se organizează după horoscop!

Alege să cunoști predispoziții, să afli cum poți avea o stare pozitivă și să-ți satisfaci curiozitățile despre lumea în care trăim.

Ingrediente esențiale date în avanpremieră

Din cele interesate care nu seamănă cu nimic din ce-a fost, din ce este și din ce va fi. Azvârlim provocări în spațiu public și niscaiva specialități ca să iasă ceva legat, unitar, comestibil și apreciabil.

Compatibilitati zodii chinezesti, Detalii compatibilitate TIGRU TIGRU^Compatibilitatea zodiilor chinezesti-femeia Tigru si barbatul Tigru
Apar gelozii și competiții acerbe când unul din cei doi Tigri iese mai mult în evidență în
Femeia Tigru, Horoscop Chinezesc Bani, Zodia Tigru Femeia
Îi place luxul, petrecerile elevate şi viaţa îmbelşugată, dar cu toate acestea chetuie cu
Zodiac chinezesc 2019 TIGRU, horoscop BANI Tigru în muncă și carieră
Previziuni pentru Tigru, zodiac chinezesc 2019, pentru domeniul financiar

MAI JOS, GĂSEȘTI ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

PUBLICITATE
loading...
UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 ZODIACOOL SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.