Previziuni pentru săptămâna 29 Iulie-4 August 2019. Seri romantice de vară

24.IULIE.2019
Previziuni pentru săptămâna 29 Iulie-4 August 2019. Seri romantice de vară

Categorie: Numerologie Autor: Luiza Teodorescu ZODIACOOL Foto:pixabay.com

Șansele de a ne distra sunt mari, echilibrul între independență și amor, schimbarea stilului de viață, noi prietenii. Săptămâna cu numărul 31 din anul 2019 începe pe

29 Iulie și se termină pe 4 August 2019. În această săptămână vom primi energie de la cifra 4 (3+1=4) și de la cifrele 3 și 1. Cei care sunt născuți în zilele de 4,13, 22, 31 vor fi favorizați, pentru că vor fi în armonie cu cifra lor de vibrație interioară, dar și cei care au cifra destinului 4.

Să vedem care sunt predispozițiile pe care le generează vibrația numerelor care apar în săptămâna 29 Iulie-4 August 2019, pentru a ne organiza mai bine activitățile zilnice și a ne mări șansele de reușită.

Loading...

La capitolul afectiv, putem avea parte de echilibru între independență și amor. Posibil că vom fi tentați să plecăm într-o călătorie cu un grup de prieteni sau de necunoscuți, nu doar cu partenerul de viață, pentru a ieși din monotonie. Șansele de a ne distra sunt mari, iar odată reveniți acasă ne vom putea bucura de seri romantice împreună cu cel drag.

La muncă se pare că nu ne vom simți în largul nostru, vom avea tendința să fim excesiv de critici, perfecționiști, ceea ce ne va face să lucrăm mai mult decât ar fi necesar (cifra 4). Ideal ar fi să ne folosim creativitatea (cifra 3) și curajul (cifra 1), pentru a găsi o metodă ingenioasă de rezolvare a problemelor.

De aceea ar fi bine ca în această săptămână să fim cât mai atenți la nevoile proprii, să ne ocupăm mai mult de bunăstarea noastră. Numerologul ZODIACOOL ne informează că dacă vom căuta, vom găsi o activitate plăcută care să ne scape de stres.

Pe plan social, ne vom manifesta curiozitatea de a participa la anumite evenimente care până acum nu ne-au captat atenția. Vom simți nevoia să facem o schimbare în stilul de viață, să ne facem noi prieteni. Cifra 4 susține prietenia, poate că cineva din trecut ne va căuta, pentru a depăna amintiri plăcute.

Copiii născuți în această săptămână nu se vor crampona de posibilele obstacole care vor apărea în viața lor, vor avea încredere în forțele proprii și vor fi interesați de o carieră care să le asigure un statut social cât mai înalt.

loading...

O zi reușită se organizează după horoscop!

Alege să cunoști predispoziții, să afli cum poți avea o stare pozitivă și să-ți satisfaci curiozitățile despre lumea în care trăim.

Loading...
Ingrediente esențiale date în avanpremieră

Din cele interesate care nu seamănă cu nimic din ce-a fost, din ce este și din ce va fi. Azvârlim provocări în spațiu public și niscaiva specialități ca să iasă ceva legat, unitar, comestibil și apreciabil.

Principala regulă de amenajare a mobilierului din dormitor după principiile Feng Shui ține de
Femeia Capricorn are o rezistență sexuală deosebită, ea poate face amor ore întregi. Bărbatul
Femeii Balanţă îi plac bărbații chipeși, care au grijă de ei din toate punctele de vedere.

MAI JOS, GĂSEȘTI ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

Toate-s la subiect

Subiecte fierbinți și mii de producții validate de cititori, nu de critici. Ăia critică, de asta iau lovele, nu ca să aplaude!

Horoscoape, numere și alte capricii

Informații calde calde, savuroase și tot felul de curiozități din toate domeniile, numai bune de folosit zilnic în propriul beneficiu.

Cele populare, din gură-n gură

Nu vă gândiți, vă rog, la necreștinești! Sperăm să nu ni le subtilizeze careva, că-s de-a casei și cititorii le tot bagă în fața ochilor.

Descoperiri simple și de efect

Trecute prin filtrul minții și prin condeiul străluciților prelucrători sunt băgate ca să ia fața. Cum vă place? Nouă, ne plac!

Ultraspecializate de calibru

Unii, mulți, foarte mulți, majoritatea, dintre dumneavoastră, stimați cititori, ați rămas uluiți de o chestie din aceste isprăvi. Și-s fără improvizații!

MAGAZIN ONLINE
Mai multe constatări, luate la un loc

Din păcate, din fericire, toate-s ale noastre. Chestia e că merg și pe la alte case, dar nu ne supărăm dacă ne citează.

UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES
CONTINUĂ SĂ CITEȘTI

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 ZODIACOOL SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.