Previziuni pentru săptămâna 11-17 Februarie 2019. Magia spiritualității

Numerologie AUTOR: Luiza Teodorescu FOTO: pixabay.com

Întoarcerea la spiritualitate, dar și suferințe emoționale, depresie

Onoare și cinste, bani din afaceri transparente. Săptămâna cu numărul 7 din anul 2019 începe pe 11 februarie și se termină pe 17 februarie 2019. În această săptămână vom primi energie de la cifra 7. Cei care sunt născuți în zilele de 7, 16, 25 vor fi favorizați, pentru că vor fi în armonie cu cifra lor de vibrație interioară, dar și cei care au cifra destinului 7. Să vedem care este în numerologie semnificația numerelor care ne influențează în săptămâna 11-17 Februarie 2019, pentru a ne organiza mai bine.

Cifra 7 este una dintre cele mai vestite în istoria numerelor, ea apare mereu în jurul nostru: 7 culori ale curcubeului, 7 note muzicale, 7 planete ale sistemului Solar, 7 zile ale săptămânii etc. Dar ceea ce cu toții știm despre cifra destinului 7 este că aceasta are o energie care ne conectează cu sufletul, cu spiritualitatea.

Fără vibrația cifrei 7 nu am putea vorbi despre credință, religie, spirit. Prin urmare, în această săptămână magică vom fi tentați să ne întoarcem la originile noastre, să ne punem întrebarea „cine sunt eu” și să găsim răspunsuri la problemele de ordin existențial care ne preocupă.

Cifra 7 este acum mesagerul Universului, care ne cere să evoluăm, prin urmare ne putem aștepta să facem schimbări majore în viață. La nivel intelectual, vom fi mai deschiși să aflăm adevărul despre noi și despre cei din jur, nu vom mai accepta să trăim în iluzie și nu ne vom lăsa în voia sorții, ci vom lua decizia să facem ceva semnificativ cu viața noastră, pentru a ne îndeplini menirea aici, pe pământ.

Pe plan financiar, cifra 7 ne va reaminti că trebuie „să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”, adică ar fi bine să nu facem afaceri dubioase, să nu încercăm să fentăm sistemul financiar pentru a plăti mai puține dări la stat, deoarece aceste demersuri nu sunt suștinute de Univers.

Cinstea, onoarea vor trebui amplificate, pentru ca mai târziu să nu avem probleme cu banii. Chiar dacă credința va atinge cote maxime și ne vom îngriji mai mult de suflet, partea de dragoste în cuplu tinde să treacă pe planul doi, ceea ce poate conduce la suferință, depresie.

Pentru a nu se ajunge la probleme emoționale, ar fi bine să nu ne închidem în carapacea proprie, să încercăm să comunicăm mai mult cu partenerul de viață. Posibil ca unii dintre noi să încerce acum să adopte un stil de viață sănătos sau să se îndrepte spre domenii oculte, yoga, meditație.

Copiii născuți în această săptămână au șanse mari să se dezvolte armonios în domenii artistice, însă dacă energia lor nu va fi corect direcționată, vor ajunge să se izoleze de cei din jur, să se simtă genii neînțelese.

EVALUEAZĂ ARTICOLUL:

Ai evaluat deja articolul
4,2  5
VOTURI
4217
4.20
SHARE

O zi reușită se organizează după horoscop!

Alege să cunoști predispoziții, să afli cum poți avea o stare pozitivă și să-ți satisfaci curiozitățile despre lumea în care trăim.

Loading...
Ingrediente esențiale date în avanpremieră

Din cele interesate care nu seamănă cu nimic din ce-a fost, din ce este și din ce va fi. Azvârlim provocări în spațiu public și niscaiva specialități ca să iasă ceva legat, unitar, comestibil și apreciabil.

Steaua zburătoare 3, remedii feng shui 2019
Certurile pot să apară și de la o neînțelegere aparent neînsemnată, de aceea se recomandă
Horoscop DRAGOSTE Rac 2019: casă, familie și viaţă personală zodia Rac
Horoscop 2019: RAC horoscop DRAGOSTE. La nivelul capitolului sentimental, nativii Rac vor avea
Feng Shui Luopan
Cel mai popular instrument de măsură utilizat în feng shui este numit Luopan, cunoscută sub

MAI JOS, GĂSEȘTI ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

PUBLICITATE
loading...
Toate-s la subiect

Subiecte fierbinți și mii de producții validate de cititori, nu de critici. Ăia critică, de asta iau lovele, nu ca să aplaude!

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Cele populare, din gură-n gură

Nu vă gândiți, vă rog, la necreștinești! Sperăm să nu ni le subtilizeze careva, că-s de-a casei și cititorii le tot bagă în fața ochilor.

Descoperiri simple și de efect

Trecute prin filtrul minții și prin condeiul străluciților prelucrători sunt băgate ca să ia fața. Cum vă place? Nouă, ne plac!

Ultraspecializate de calibru

Unii, mulți, foarte mulți, majoritatea, dintre dumneavoastră, stimați cititori, ați rămas uluiți de o chestie din aceste isprăvi. Și-s fără improvizații!

MAGAZIN ONLINE
Mai multe constatări, luate la un loc

Din păcate, din fericire, toate-s ale noastre. Chestia e că merg și pe la alte case, dar nu ne supărăm dacă ne citează.

UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES
UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES
CONTINUĂ SĂ CITEȘTI

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 ZODIACOOL SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.