Tradiții de Haralambie de ciumă. Rugăciune puternică pentru apărarea de boală
Sfântul Haralambie este patronul tradiţional al ciumei și este totodată cel ne care apără de boli. Află acum ce trebuie făcut de sărbătoarea Sfântului
Mucenic Haralambie. Ziua Sfântului este pe 10 Februarie și nu este lipsită de tradiții și superstiții. Se spune că în această zi este bine să fie împarţiți colaci și astfel Sfântul Haralambie se va îndura să nu dea drumul din lanț ciumei și creștinii vor fi ocrotiți. Pe vremuri, în unele zone ale țării, femeile dădeau dezbrăcate ocol casei de trei ori, pentru a nu se apropia cel rău de locuință și de familie.
Acum, tradițiile nu prea se mai țin, dar ziua aceasta este în continuare foarte importantă pentru creștini, petrecându-și ziua în rugăciuni, pentru a fi feriți de boli.
Iată o rugăciune pe care să i-o închini Sfântului Mucenic Haralambie
Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte de la noi această rugăciune pe care cu umilinţă o aducem înaintea ta şi ne izbăveşte din toate necazurile!
Deşi suntem nevrednici milostivirii tale pentru multele şi grelele noastre păcate, pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de boli şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţă adevărată.
Amin!
Autor: Andreea Inea, publicat la data 12.02.2019
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!