Transport gratuit peste 145 lei
 
 

Vampiri energetici. Află de cine să te ferești – partea I

Vampiri energetici. Află de cine să te ferești – partea I
vampiri energetici partea 1

Vampiri energetici, cum să recunoști oamenii cu energie negativă, pentru a te putea proteja. Cum îi recunoaștem? Vampiri energetici sunt peste tot, fie că

vrem, fie că nu vrem să credem. Se vorbește din ce în ce mai des despre vampiri energetici. Adevărul este că fiecare dintre noi am întâlnit la un moment dat un vampir energetic, numai că nu de fiecare dată ne-am dat seama despre ce este vorba. De exemplu, cu toții am fost cel puțin o dată în viață în preajma unei persoane care, pur și simplu a reușit să ne creeze o stare proastă de dispoziție sau să ne lase fără energie.

Tipuri de vampiri energetici, de cine ar trebui să ne ferim?

1. Depresivul

În primul rând, ar fi bine să nu le dăm crezare acelor persoane din anturaj care au o aură negativistă, pesimistă, depresivă și cărora orice le-am spune ne vor pune piedici, spunându-ne cu convingere că nu vom reuși. În cazul lor nu se pune problema invidiei, ci pur și simplu ele au puterea de a ne „fura” energie din aură și de a ne considera victimele lor.

Astfel de persoane pot fi rapid recunoscute și cel mai bun lucru pe care am putea să-l facem ar fi să-i excludem din lista de prieteni.

2. Invidiosul

Există și vampiri energetic, care fură energie din cauza invidiei. Aceștia, deși au realizări în viață, trăiesc într-o continuă competiție cu cei din jur, fie că este vorba despre planul profesional, financiar sau sentimental.

Iar pentru a nu cădea în plasa lor, ar fi bine să nu le dăm detalii despre viața personală și planurile de viitor.

Aici am putea vorbi despre faptul că poate mulți dintre noi am observat că dacă la un moment dat am vrut să facem ceva și am povestit în anturaj despre asta, planul nu ne-a reușit. De ce oare? Simplu, pentru că în anturaj a fost la acel moment un vampir energetic care ne-a invidiat atât de tare, încât ne-a răpit energia reușitei.

3. Cârcotașul

Acest vampir se poate întâlni mai peste tot, la serviciu, în familie, în anturaj. Este ușor de recunoscut pentru că vorbește cu dispreț despre cei din jur. Un semn care să ne trădeze starea sa de spirit este faptul că în timp ce vorbește gesticulează peste măsură, pentru a atrage atenția. Ba mai mult, îi face o plăcere deosebită să vorbească despre nefericirea altora.

Autor: Maria Astra, publicat la data 18.02.2019

Viziteaza magazinul online

ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE

10% WELCOME GIFT

LA ORICE COMANDĂ!

URMARITI-NE
Aboneaza-te la noutati si primesti 10% la urmatoarea comanda!
© Copyright Zodiacool SRL 2017-2024 Toate drepturile rezervate • RO37138640 • J22/456/2017 • Autorizație metale și pietre prețioase nr. 11837 • Gestionează preferințe cookies
0750619109
Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.