Alege fericirea și împlinirea – 3 secrete pentru a avea mai multă grijă de suflet
Viața e frumoasă, doar dacă tu alegi să fie așa! Iată cum poți avea grijă de sufletul tău, pentru a te bucura de viață. Există câteva secrete ușor de
pus în practică pentru a avea mai multă grijă de suflet. Trebuie doar să îl găsești pe cel compatibil cu propria ta personalitate și cu setul tău de valori. Iată trei trucuri pe care să le încerci. 1.Liniștește-ți mintea acordând atenție senzațiilor din jurul tău. Vei putea să te simți ancorat în prezent și să trăiești fiecare clipă la maximum. Fii atentă la fiecare simț: gust, miros, atingere, vedere și sunet.
Poți începe prin a te cuibări sub o pătură pufoasă, a te concentra pe respirație, a privi focul dintr-un șemineu, a face o plimbare în natură, a merge desculț prin iarbă. În fiecare dintre aceste momente, axează-ți atenția pe o senzație și bucură-te de ceea ce simți.
2. Conectează-te cu emoțiile tale, amintindu-ți mereu că nu există sentimente bune sau rele.
Iată ce ai putea face pentru a te conecta cu latura emoțională: ține un jurnal în care scrie zilnic, împărtășește-ți sentimentele unei persoane în care ai încredere maximă, nu te feri să îți exteriorizezi trăirile.
3. Intră în conexiune cu latura ta spirituală, cu credința și valorile tale cele mai ascunse.
Poți să faci asta meditând zilnic, petrecând mai mult timp în natură decât de obicei, citind cărți de dezvoltare personală, înlocuind gândurile negative cu unele pozitive.
De asemenea, încearcă să fii creativă. Ai putea și să faci o listă cu cel puțin 5 lucruri care îți aduc bucurie, fericire sau recunoștință.
Indiferent care este metoda cu care rezonezi, adu-ți aminte mereu să faci totul pentru fericirea ta!
Autor: Andreea Inea, publicat la data 10.03.2019
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!