Horoscopul anului 2020

Despre anul 2020, Gromovnicul din bătrâni, vechi de circa 400 ani, spune că este un an stăpânit de Lună.

„Capul tuturor apelor și isvoarelor, râurilor, face rânduială la creieri și la toată partea cea stîngă: la ochiul stâng, la stomach, la minte”.

Foarte interesant acest horoscop și dacă este să ne luăm după el, anul avantajează zodiile de apă, făcându-le și mai sensibile/intuitive. În avantaj sunt și zodiile de pământ pe care anul plin de „umezeală” le hrănește, le face mai roditoare.

Poate fi un an plin de belșug pentru nativii din Taur, Fecioară și Capricorn. Aceste zodii se pot implica în proiecte ample care nu întârzie să își arate beneficiile. Inclusiv proiecte începute în perioade trecute își pot arăta roadele în anul 2020. Zodiile de pământ vor fi mai intuitive, sensibile.

Asta nu înseamnă că aceste zodii sunt lipsite de obicei de emotivitate, numai că le este peste mână să o arate. În 2020 însă, emoțiile sunt puternice și raționalii „pământeni” devin vizibil mai emotivi. Să se ferească însă, să „cadă în butoiul cu melancolie”.

Pentru că semnele de pământ au stabilitate și odată căzute într-o stare, ies cu greu din ea.

Acum să vedem ce le poate recomanda astrologul ZODIACOOL acelor nativi pe care acest an nu îi avantajează.

Remedii există pentru toată lumea, horoscopul este un instrument bun de folosit, mai ales când astrele promit aspecte mai dificile, însă unora le este mai dificil în anumite perioade de timp.

Zodiile de foc, respectiv Berbecul, Leul și Săgetătorul, să țină cont că focul este stins cu apă, dacă aceasta este din abundență, și anul acesta este.

Este posibil ca zodiilor de foc să li se ia puțin din elan, din spiritul de inițiativă, dar și din agresivitate. Acești nativi se pot bucura de finalizarea unor lucruri începute care trenează, de inițiativele celor din jur care îi pot afecta pozitiv. Aceștia pot să își dezvolte intuiția pentru care au nevoie să se oprească un pic și să se uite în jur, să simtă.

Pentru zodiile de aer, respectiv Gemeni, Balanță și Vărsător, le reamintesc că din multă apă și mult aer, rezultă sifonul! Prea multă mișcare poate face ca recipientul să explodeze. Ori întăriți recipientul, ceea ce este mai puțin recomandat, ori mai încetiniți puțin ritmul și mișcarea, reduceți motoarele.

Astrologul ZODIACOOL recomandă mai puțină informație, mai puține întrebări și mai multă preocupare pentru prelucrarea celor știute la acest moment, pentru ca anul 2020 să fie un an benefic.

Acum, din punctul de vedere al astrologului ZODIACOOL, anul 2020 poate fi un an al reconcilierilor morale și spirituale, dar este un an în care numai tendința către progres și dorința de evoluție poate ajuta lumea, în general, să își atingă țintele. Această evoluție poate deranja.

Am fost pentru câțiva ani martorii unei adevărate tragedii: migrația masivă a unor oameni care părăsesc voit sau nevoit căminul, casa, poate chiar familia, căutând de data aceasta, din păcate, nu să trăiască mai bine, ci pur și simplu să trăiască. Aceștia o fac pe de o parte.

Dar pe cealaltă parte se situează cei care i-au primit în viețile lor pe aceștia. Viața intimă pentru o mare majoritate a populației a fost afectată, într-un fel sau altul. Zona locației, patriei, locului de refugiu, unde au căminul, familia, rădăcinile, a fost pe de o parte părăsită, pe de altă parte invadată de cineva necunoscut.

Am spus toate acestea ca să fac legătura cu anul 2020 când ambele „părți” a unei anume situații, de la individual la general, ca să evolueze au de învățat una de la cealaltă. Există în mare, două categorii: cei care se mișcă din cuib și cei care primesc în cuibul lor.

Toți trebuie să invățăm unii de la alții. Dacă ne lamentăm, pierdem sau în cel mai bun caz stagnăm. Dacă înțelegem să tragem concluzii, câștigăm. O să spuneți că în general omenirea evoluează. Da, dar anul acesta poate ceva mai mult. Sau poate nu, cine măsoară? Dar, cu ajutorul horoscopului aflăm ceva mult mai important: cheia pentru evoluție, care pentru fiecare perioadă este alta.

Pentru 2020, astrologul ZODIACOOL recomandă să ne uităm mai bine unii la alții, să înțelegem lumea din jur și să fim siguri că pentru fiecare dintre noi vine un tren în gară. Oferta este foarte variată, trebuie doar să îndrăznim să facem pasul și să urcăm în vagonul pentru care avem biletul.

Anul 2020 începe cu o angajare importantă din partea tuturor. La nivelul fiecărui individ în parte este o preocupare pentru probleme majore, și mai ales, pentru cum poate el să ajute, ce responsabilitați își asumă. Pe de altă parte, au loc schimbări foarte mari cu impact major asupra populației.

Cei cu putere de decizie își manifestă autoritatea rigid, ceilalți o suportă mai greu. Toți simțim că ne-am angajat la mai mult decât putem duce și de aici e o stare de agitație obositoare.

La nivelul fiecărui individ se fac fel de fel de planuri, strategii, orare. Starea de oboseală se accentuează, vrem să facem cât mai mult și mai ales avem impresia că nu ne ajunge timpul. Indiferent pe ce nivel se situează pe scara ierarhică, fiecare crede cumva că „fără mine nu se poate” și asta îl obligă și duce la consum excedentar de energie, și omul se simte epuizat și așa mai departe.

Concluzia astrologului ZODIACOOL este că această stare generală poate să aducă mari beneficii dacă fiecare individ, la nivel conștient, își îngăduie momente de pauză, refugiu, în care să se încarce cu dragostea celor de acasă (adică elementul apă care e din belșug).

Și mai ales, să încerce să își tragă seva, inspirația, din informație ancestrală: cum ar fi procedat tata, mama, bunicii, într-o astfel de situație? Misiunea acestora au fost preluate de cineva, nu? Eu aș fi acela? Aspectul este foarte bun pentru istorici și arheologi.

Uranus în Taur, de data aceasta fără răzgândiri ca în 2019, face ca problemele pământului, ale pământului la modul cel mai concret, să fie aduse în centrul atenției. Pământul dă semne de agitație. Acesta nu ca locație, nu ca valoare imobiliară, ci ca resursă, cămin.

Vom vedea, nu numai în 2020, ci de acum înainte 7 ani, cum agricultura va cunoaște inovații importante, uimitoare: se vor naște noi tehnologii sau noi terenuri vor fi acoperite de agricultori cu activitățile lor (incendierea pădurilor amazoniene este cea mai joasă manifestare a aspectului dacă a fost provocată și nu a fost un efect al lui Uranus în Taur). Perioada se aseamănă cu anii 1934-1940.

În ultimii 7 ani am auzit de multe ori sintagma „dezvoltare personală”. S-a dezvoltat această latura a științei umaniste. Cu un Uranus în Berbec, fiecare dintre noi am dezvoltat în personalitatea noastră un lucru nou, ce aveam în noi menit să ne deosebească de ceilalți, să ne contureze ca ființe originale.

Lucrurile pe care le-am dezvoltat acum își arată roadele materiale. Dacă ne-am chinuit să scriem o carte, acum apare de sub tipar. Dacă am urmat niște cursuri, acum vedem mai bine ce aplicație practică are obiectul studiat, etc.
Un alt aspect care ne-a fost deja semnalat, cum că pământul este în agitație, este acela că deja anumiți vulcani fierb, se reactivează, cu semnale încă de la mijlocul lui 2019.

Există un soi de comoditate, dorință de retragere în locuri confortabile, responsabilitățile pe care ni le asumăm încep să ne deranjeze, lucrurile importante/grozave pe care dorim să le realizăm stagnează și acest lucru se întâmplă dintr-un soi de atașament de casă, dorință de refugiu, liniște, în care ne complacem până la începutul lunii iunie. Atunci Nodul Nord părăsește zona de confort și intră într-o zonă a îndrăznelii, a mișcării, a comunicării. Toate cele la care ne-am angajat la începutul anului, acum par că încep să se miște.

„Viața începe acolo unde se termină zona de confort”, a spus Neale Donald Walsch, autorul seriei „Conversații cu Dumnezeu”. Viața a început de mult, dar odată cu intrarea Nodului Nord în Gemeni vom înregistra fiecare dintre noi o revitalizare.

Iulie și august readuc în atenție conducerea: fie că este conducerea unei țări, unei companii sau propria viață care trebuie gestionată cu responsabilitate, acestea intră din nou în centrul atenției. Tot ce ține de autoritate, programare, restricționări, poate primi impulsuri cu energie. Tot în această perioadă începem să percepem și să prețuim altfel timpul.

După astrologul ZODIACOOL, cea mai agitată perioadă poate fi cea dintre lunile septembrie și noiembrie, deoarece începe să simtă oboseala, consecință a faptului că la începutul anului ne-am angajat în prea multe.

Viața intimă, micile plăceri, dorințe, trebuiesc și acestea satisfăcute, numai că, în dorința de realizare în plan social, nu ne-am mai rezervat timp și energie pentru asta, și se simte nevoia de relaxare. Ca urmare, se nasc tensiuni la nivel individual și general.

Revenim către sfârșitul anului la aspectele de la început, angajamente, seriozitate, responsabilitate, punctualitate.

Astrologul ZODIACOOL concluzionează că anul 2020 este un an benefic care ne pune față în față cu situații inedite. Este un an în care putem folosi ce am învățat sau ce am dezvoltat în ultimii 7 ani și acesta este un lucru extraordinar. Devenim mai responsabili și avem posibilitatea să ne dezvoltăm planuri pe termen lung, în timp ce ne folosim cu spor de ceea ce ne definește.

Vezi mai jos horoscopul pentru toate zodiile:

Horoscop Berbec 2020

Horoscop Taur 2020

Horoscop Gemeni 2020

Horoscop Rac 2020

Horoscop Leu 2020

Horoscop Fecioară 2020

Horoscop Balanță 2020

Horoscop Scorpion 2020

Horoscop Săgetător 2020

Horoscop Capricorn 2020

Horoscop Vărsător 2020

Horoscop Pești 2020

Continut Sponsorizat
loading...

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.