Horoscop saptamanal 29 Iunie-05 Iulie 2020 pentru zodia Balanta

Horoscop saptamanal: planeta Marte a intrat in domeniul relatiilor si, in saptamana 29 iunie-05 iulie, nativilor zodiei Balanta li se dinamizeaza relatiile

Armonia pălește puțin și lasă loc unei stări de impulsivitate. Astrologul ZODIACOOL recomandă nativilor atenție și diplomație, deoarece relațiile pe care le pot tensiona în aceste zile pot avea un impact mai mare decât pare la prima vedere. Pe de altă parte, în domeniul conflictelor, confruntărilor, mai ales cele legale, se pot naște acum tensiuni sau acestea se pot activa, chiar către rezolvare definitivă. Aș merge foarte mult pe desfaceri de contracte de colaborare, desfaceri de asocieri sau chiar divorțuri.

Nativii rezolvă conflictele și încep să se ocupe de probleme de casă. Trecutul vine peste ei, dar într-o formă agreabilă. Nativii pot chiar cădea într-o stare de melancolie, cuprinși de amintiri. Și, constată că concentrarea pe acele confruntări le-a adus rămâneri în urmă la unele treburi care țin de cămin sau familie, mai ales familia parentală, și pe care acum trebuie să le rezolve. Din domeniul profesional pot veni bani surpriză. Este vorba de dividende sau credite. Este posibil și ca banii moșteniți să fie folosiți pentru menținerea sau extinderea unei afaceri. Sau, din confruntarea care tocmai s-a consumat, să fi câștigat sume neașteptate. Din punct de vedere al sănătății, atenție la intoxicații.

Textul aparține autorului astrolog Zodiacool® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscopul săptămânal, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool®. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Horoscop zilnic 03 iulie 2020

Pentru a citi horoscopul zilnic al unei anumite zodii, faceți clic pe simbolul zodiei de mai jos.

Dragoste si Compatibilitate
Bijuterii si accesorii
Zodiac
Astrologia Chineza
Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
© Copyright 2016 - 2020 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.