Horoscop saptamanal 9-15 Decembrie 2019 pentru zodia Pesti

Horoscop saptamanal: in perioada 9-15 decembrie, nativii Pesti se bazeaza foarte mult pe colegi, prieteni, camarazi.

Aceștia au o echipă foarte solidă, serioasă, dar care este rezultatul unei crize majore, care a existat la nivelul acestor echipe sau care a existat în general, în tot anturajul care îl înconjoară pe nativ.

Percepția acestuia față de prietenii lui, colegii lui, a suferit niște transformări radicale în ultimul timp și a schimbat, aproape total, grupul de prieteni sau percepția față de aceștia. Este o raportare la anturaj cu totul și cu totul nouă, cu alte valențe.

Iată previziunile astrologului ZODIACOOL pentru Pești 2020!

Nativul se bazează foarte mult pe noul anturaj și este foarte bine pentru că este puțin cam desprins de realitate, în ultimul timp, și aceștia îl mai aduc puțin cu picioarele pe pământ.

A mai trecut o dată o astfel de perioadă, într-un trecut îndepărtat sau într-un trecut mai puțin îndepărtat, și acum este momentul să aibă o relație cu cei din jur pe o treaptă superioară. Așa ar vrea Universul și așa ar trebui să se întâmple ca să nu mai repete încă o dată experiența trecută.

În dragoste, nativul Pești idealizează o persoană din acest grup, și dacă idealizează atunci să facă primul pas, să se manifeste față de aceasta.

Pe partea de sănătate, poate să fie afectată zona pieptului, umerii, brațele, partea superioară a plămânilor. Toate acestea, în special, din cauza unei comunicări defectuoase.

Textul aparține autorului astrolog Zodiacool® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscopul săptămânal, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool®. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Horoscop zilnic 20 octombrie 2020

Pentru a citi horoscopul zilnic al unei anumite zodii, faceți clic pe simbolul zodiei de mai jos.

Dragoste si Compatibilitate
Bijuterii si accesorii
Zodiac
Astrologia Chineza
Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
© Copyright 2016 - 2020 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.