Horoscop luna Septembrie 2019 Balanță: Universul vă pregătește surprize

Horoscop Septembrie Balanță: nativii Balanță în prima parte a lunii septembrie vor fi axați pe muncă, pe starea lor de bine, pe o modalitate de destresare care să îi ajute

să își găsească echilibrul interior. Între 1-14 septembrie, 4 planete, Soarele, Marte, Mercur și Venus, se află în casa a XII-a, a bolilor cronice, a psihicului, a problemelor cu legea, și vor face ca acești nativi să simtă o presiune din partea șefilor, a colegilor, a foștilor prieteni, care pot să se întoarcă împotriva lor.

Aceștia pot să le aducă și probleme de ordin juridic, mai mult decât atât, Balanțele vor avea, sub aspectul de cuadratură între Jupiter și Neptun, predispoziția de a căuta în această perioadă să își schimbe locul de muncă sau chiar să își schimbe orașul unde locuiesc, întrucât există predispoziția de a vă reloca în următoarele două trei luni.

Cert este că acum acționați, acum apare această idee ce poate fi dezvoltată și din cauza faptului că o persoană dragă poate să nu mai fie alături de voi (poate în urma unei despărțiri sau al unui deces) deoarece vreți să fugiți de tot ceea ce înseamnă frică, tensiune, trecut.

După 14 septembrie, Venus, guvernatoarea voastră, și Mercur, planeta gândirii, intră în semnul vostru și îmbunătățesc semnificativ situația voastră. Deveniți mai activi, mai energici, mai vocali, aveți predispoziția chiar de a lua în calcul un eveniment organizat de voi (organizarea unei nunți, o petrecere cu privire la o avansare, un sărbătorit în familie).

După data de 19 septembrie, Saturn revine la mers direct, în casa a IV-a, a familiei, și va face până undeva la sfârșitul lunii martie 2020 tot posibilul ca voi să deveniți mai independenți de rude, să vă detașați de probleme, frici, nemulțumiri acumulate încă din copilărie și până în prezent.

Dacă încă locuiți cu părinții sau sunteți într-o relație foarte tensionată, unde nu mai este iubire, dar rămâneți acolo de dragul copiilor, de dragul vecinilor, a lumii din jur, să nu se audă vorbe, acest Saturn va face ca până la sfârșitul lui martie 2020 să vă rupeți de acolo.

Veți primi tot felul de argumente, veți trece prin tot felul de situații menite să vă arăte spre ce vă puteți îndrepta.
Pe 23 septembrie, Soarele intră în semnul vostru, așadar este clar că ați ieșit din acea zonă întunecată în care puneți  la îndoială tot ceea ce vine din exterior, de la prieteni, de la șefi, începeți să puneți mai mult preț pe propria persoană.

Pe data de 28 septembrie are loc faza de Lună plină în semnul vostru, așa că o să fiți în formă de zile mari, sfera sentimentală după 14 și până pe 28 septembrie este astfel favorabilă.

Pe partea de iubire, vedem ca nativii Balanță să aibă parte de confirmări, de trecerea la un alt nivel din punct de vedere afectiv. Astrologul ZODIACOOL recomandă nativilor Balanță în următoarea perioadă să fie mai toleranți cu propria persoană, să pună în practică ceea ce simt și să nu se mai dojenească, să nu încerce să devină prea buni peste noapte.

Până în 23 septembrie, Universul de fapt îi împinge de la spate tocmai pentru a găsi o altă strategie de viață, să vă găsiți liniștea interioară întru-un alt mod.

Recomandarea astrologul ZODIACOOL în luna septembrie 2019 pentru nativii Balanță este de a merge pe intuiție, de a fi mai dârzi, mai hotărâți, iar dacă au de efectuat tranzacții, fie pe tot ceea ce implică achiziția unei locuințe, fie a unui automobil, după 14-15 septembrie este momentul propice.

Zile favorabile Balanță

  • 7 Septembrie, 12 Septembrie, 18 Septembrie, 23 Septembrie – zile favorabile pentru semnarea de contracte
  • 5 Septembrie, 11 Septembrie, 23 Septembrie, 27 Septembrie – zile favorabile pentru a da examene

Zile nefavorabile Balanță

  • 1 Septembrie, 10 Septembrie, 18 Septembrie – zile nefavorabile pentru a efectua intervenții chirurgicale
  • 15 Septembrie, 19 Septembrie, 24 Septembrie – zile nefavorabile pentru a vinde un bun
Continut Sponsorizat
loading...

Textul aparține autorului astrolog ZODIACOOL® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© Copyright 2016 - 2019 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.