Horoscop luna Martie Balanta 2020: aveti armonie in cuplu

In luna martie, nativii zodiei Balanta sunt legati de camin si radacini. Nu ii poate nimeni si nimic convinge sa paraseasca zona de confort

Să taie legăturile cu pământul natal și să plece într-o aventură peste granițe nici nu poate fi vorba. Pentru aceia dintre nativi care au făcut acest pas și nu s-au acomodat acolo, va fi o perioadă extrem de dificilă. Dar, după astrologul ZODIACOOL, mai sunt nativi Balanță care au părăsit locația parentală, dar s-au acomodat bine în noul loc, fia că este în țară, fie în afară. Pentru aceia devine foarte puternică legătura cu noua locație.

Horoscop lunar Balanta dragoste

Unii dintre nativi sunt într-o relație de armonie deplină cu partenerul de viață. Mariajul, fie că este la început, fie că a intrat în rutină, a cunoscut în ultimele săptămâni un fel de energizare și revigorare. Partenerul pare mai frumos sau poate chiar este, mai atrăgător, mai plin de „ vino-ncoa”. Singura problemă poate să fie aceea că părinții nu acceptă sub nicio formă persoana cu care nativul își împarte viața.

Tot felul de sfaturi vin din casa părintească, tot felul de probleme invocate și care răpesc nativilor timp, spre disperarea partenerului. Poate că nu este vorba neapărat de o respingere voită. Poate acasă chiar este nevoie de prezența nativilor, există adevărate necazuri și acestea conduc la tensiuni în cuplu.

Altă ipoteză legată de aspectele zodiacului ar fi aceea că cei doi nu se înțeleg asupra unor probleme legate de propriul cămin, gen achiziționarea unei locuințe, alegerea unei locuințe închiriate, renovarea etc. Sau mai există situația mai puțin fericită în care partenerul pleacă de acasă pur și simplu. În acest caz, nativii au în casă un sfătuitor foarte înțelept și dacă rămân constanți pe poziție, pot reuși să aducă înapoi rătăcitul, dacă merită!

Pentru că, aspectele implică înțelepciunea. Dacă nu merită.... cu riscul de a umple un morman de batiste de lacrimi, veți lua hotărârea înțeleaptă spre norocul ambilor! Viața profesională poate fi umbrită de un contract care fie că nu se materializează, fie nu este ce părea a fi. Contractul pare că are ceva termini ascunși, nu din aceia scriși cu litere minuscule, ci chiar prevederi care au fost atât de mascate, încât atunci când au foat luate în considerație au surprins nativii.

Este posibil să fiți tentați să vă folosiți farmecele pentru a încheia un contract. Sau cineva dintre parteneri vă face avansuri. Nu vă aruncați într-o relație cu un partener de afaceri, deoarece, cel puțin în următoarele luni, relația poate să aibă urmări neplăcute pentru viața profesională.

Pe data de 5 martie, planeta Venus intră pe domeniul lucrurilor ascunse. O dragoste ascunsă? Relații duse la limită? Unii dintre nativi pot avea crize psihice care au efecte dramatice asupra relației. Poate că unii dintre nativi cedează nervos din cauza acelor neînțelegeri dintre cei de acasă și persoana iubită, dintre părinți și soț-soție. Este de înțeles, dar nativii este bine să se înarmeze cu răbdare și să vadă partea plină a paharului: au șanse foarte mari să fie iubiți de ambele „părți” și rezolvarea armonioasă a conflictului stă în puterea lor (de Balanță ce sunt!).

Sfatul astrologului ZODIACOOL este să nu încerce practici spirutuale, magie, spiritism fără o îndrumare profesională. Sau mai bine deloc! Pe data de 9 martie, avem Lună Plină în domeniul muncii și relațiilor de muncă. Se poate ca o serie întreagă de problemuțe minore, dar extrem de plictisitoare, să iasă la iveală și să ceară rezolvare. Este un timp care cere răbdare, dar trebuie. Mai poate fi vorba de anumite probleme pe care le descoperiți acum sau acum cer rezolvarea, legate de angajații acelor nativi Balanță care au angajați sau subalterni.

Horoscop lunar Balanta profesional

Mercur își reia mersul direct pe data de 10 martie și vine cu idei noi in ceea ce privește această muncă de migală pe care o au de îndeplinit nativii. Sau vine fie cu informații de la angajați, fie cu mișcare în rândul acestora. Vin și pleacă unii și alții. Comunicarea este importantă. Nativii pot să constate că rezolvările situațiilor mai delicate din domeniul muncii de zi cu zi sunt simple și se pot mira că nu le-a venit ideea salvatoare până acum!

Poate ar fi bine ca nativii să se gândească la informațiile primite, la cei cu care au vorbit sau s-au întâlnit în perioada de retrogradare a lui Mercur, respectiv între 17 februarie și 10 martie. Pe la jumătatea lunii, conflintele sau micile tensuni care au avut loc între părinții nativilor și cel/cea cu care aceștia își împart viața se diminuează până la dispariție. Dar apar conflinte cu părinții pentru aceia dintre nativi, foarte tineri și care au ales o viață amoroasă lipsită de prejudecăți și care scandalizează.

Sau nativi care, aflați într-o relație cu cineva cu care impart căminul, o relație de durată și care duc o viață dublă făcând din viața din cămin o tensiune continuă. Lucrurile sunt diferite de la un nativ la altul, dar tema este comună. În ultima parte a lunii martie, Soarele intră în domeniul parteneriatelor și căsătoriei și o nouă energie, plină de căldură, intră în cuplurile solide. Încetează confruntările sau acolo unde lucrurile au mers prea departe, intervine separarea, tristă, dar câteodată binevenită, ce-i drept.

Lucrurile se îndreaptă în casă și viața revine pe un făgaș lin de armonie și căldură. Luna Nouă în Berbec, din 24 martie poate însemna un nou contract. Sau o asociere cu cineva în vederea unei afaceri comune. Poate însemna totodată și începutul unor confruntări, poate chiar în justiție. În viața privată însă, domeniul este acela al căsătoriei. Pentru aceia care plănuiesc o căsătorie, acest moment poate însemna începutul unei etape în organizarea nunții, de exemplu.

Pentru cei căsătoriți, Luna Nouă pe domeniul relațiilor poate însemna începutul unor activități commune, planificarea unor acțiuni viitoare etc.

Horoscop lunar Balanta sanatate

Din punct de vedere al sănătății, astrologul ZODIACOOL atrage atenția asupra momentului de Lună Plină din data de 9 martie, care pică pe domeniul sănătății. Acest aspect poate atrage atenția asupra unor probleme de sănătate care până acum nu s-au manifestat. Sau se pot declanșa suferințe. Pot să se inflameze zone cu probleme, crize de reumatism, inflamații ale articulațiilor. Dar mai ales, atenție la intoxicații.

În rest, atenție la afecțiunile generale ale anului, ele persistă pe aceleași zone: orgoliul care poate afecta genunchii, lipsa de voință pentru evoluție care poate afecta zona șoldurilor și toxinele care afectează laba piciorului. Dar... Toate aceste probleme semnalate de astrologul ZODIACOOL în domeniul sănătății, trebuie să precizăm că sunt predispoziții. Nu e obligatoriu ca nativii să contracteze aceste boli.

Horoscopul atrage atenția asupra atitudinilor pe care trebuie să le adopte nativii pentru a preveni îmbolnăvirile, pentru a evita recidivele, pentru a grăbi vindecările sau cel mult pentru ameleorarea unor afecțiuni ușoare. Dar dacă apar simptome evidente, și mai ales dacă acestea persistă, prezentarea la medic este obligatorie.

Textul aparține autorului astrolog Zodiacool® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

Rețele Sociale
Mod de plată
Abonează-te la newsletter pentru noutăți
© Copyright 2016 - 2020 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termeni.