Transport gratuit peste 250 lei
Aplica

Horoscop luna Iunie 2021 Sagetator: este luna descoperiri iubirii

Horoscop Iunie Sagetator: nativii vor avea parte de intalniri cu persoane care le vor marca pozitiv viata, insa lucrul acesta posibil sa aduca mici probleme in familie

Pentru foarte mulți dintre nativii Săgetător luna Iunie, mai precis începutul lunii Iunie poate însemna întâlnirea cu persoana potrivită, cu acea persoană care se află pe drumul vieții lor și care poate avea un impact covârșitor asupra sensului acestei vieți.

Previziuni luna Iunie pentru zodia Săgetător

Întâlnirea dintre Nodul Nord și Soare poate să le arate nativilor partenerul potrivit sau acel partener de care au nevoie acum.

Sigur, nu totul este lapte și miere, mai sunt și mici sincope, venite mai ales de la cei de acasă.

Dragoste și relații Săgetător în Iunie

Poate întâlnirea specială nu face decât să pună presiune pe cămin și pe cel cu care nativul împarte căminul. Dar poate persoana este una care nu se potrivește cu ceea ce a visat nativul și acum există, nu-i așa, semne de întrebare.

11 Iunie, în data la care planeta Marte intră în zodia Leu, care în general este un moment în care dorim să ieșim în față și să strălucin, pentru nativii Săgetător este un moment în care ar dori mai degrabă să se ascundă.

Poate nu la propriu, poate să se ascundă după cuvintele pe care le transmite pline de tâlc, nicidecum clar și precis.

Conjuncția Lună-Marte în Leu din data de 13 Iunie îi poate face pe nativi ceva mai irascibili. Dar acest aspect poate să promită întâlniri romantice și sexualitate dezlănțuită.

În data de 25 Iunie planeta Neptun, planeta iubirii universale și a idealurilor, intră în mers retrograd și nativii au de văzut sau mai bine zis de revăzut idealurile pe care și le-au făurit referitor la casă și la cămin.

Bani și carieră pentru nativii Săgetător în Iunie

Poate însemna pentru unii dintre nativi o luptă acerbă pentru o moșterire.

În data de 20 Iunie planeta Jupiter intră în mers retrograd și pentru o bună perioadă de vreme astrologul zodiacool.ro este de părere că nativii trebuie să fie atenți la orice tranzacție și în general la tot ce înseamnă mișcare, inclusiv mișcarea cuvintelor!

Și am ajuns la cel mai important aspect al lunii Iunie, și anume intrarea Soarelui în zodia Rac, solstițiul de vară care are loc în 21 Iunie. Pentru nativii Săgetător aspectul aduce un maxim în acea dispută pentru moștenire.

Și un ajutor semnificativ vine și din 23 Iunie, odată cu intrarea planetei Mercur în mers direct. Nativii, dacă până acum erau puțin confuzi cu privire la un contract, acum lucrurile par să se deblocheze. Comunicarea cu partenerul de viață devine mai directă și mai clară.

Stare de sănătate luna Iunie pentru Săgetător

Din punct de vedere al sănătății, atenție la probleme legate de zona gâtului, zona cervicală și la gambe. Nu vă suprasolicitați.

Textul aparține autorului astrolog Zodiacool® și este realizat exclusiv pe baza interpretării astrogramei. Condițiile de reproducere a textelor le găsiți în Termeni, în subsolul paginii zodiacool.ro.

Idei de cadouri pentru Săgetător

Alege zodia și consultă horoscop lunar, horoscop precis și gratuit oferit de astrologi profesioniști Zodiacool. Fă clic pe una dintre casetele de mai jos cu simbolul zodiei care te interesează:

Horoscop zilnic și alte mofturi

Informații proaspăt scoase, plus, ca supliment, tot stocul de specialități de folosit zilnic pentru uz personal. Nimic nu este reprodus, totul este constatat sec, neutru și obiectiv.

Astrologul te ajută să scurtezi perioada de căutări care urmează, prin cunoașterea tendințelor și predispozițiilor zodiei:

NEWSLETTER
Bucură-te de avantaje! Fii cu un pas înainte, află secrete pentru o viață mai bună.
Abonare la newsletter
URMARITI-NE
MODALITATI DE PLATA

Ramburs * euPlatesc * Transfer bancar
CUMPARATURI SIGURE
GoGetSSL Site Seal
Rating
4.90
© Copyright 2016 - 2021 Zodiacool SRL - Toate drepturile rezervate. Termene si conditiiSOLSALANPC
Produse in magazin

Cauta dupa cuvantul cheie dorit