Previziuni pentru săptămâna 17-23 decembrie 2018. O săptămână magică

Numerologie AUTOR: Luiza Teodorescu FOTO: pixabay.com

Cadouri surpriză, oficializarea relației, armonie și echilibru în căminul conjugal, amor... amor

Semnificația numerelor care te influențează în săptămâna 17-23 decembrie 2018, pentru a te organiza mai bine

 

Săptămâna cu numărul 51 din anul 2018 începe pe 17 decembrie și se termină pe 23 decembrie. În această săptămână vom primi cea mai mare parte de energie de la cifra 6 (5+1=6), însă în plan secundar vom simți și influența cifrelor 5 și 1.

Cei care sunt născuți în zilele de 6, 15, 24 vor fi favorizați, pentru că vor fi în armonie cu cifra lor de vibrație interioară, dar și cei care au cifra destinului 6.

În această săptămână vom continua să ne adaptăm la energia cifrei 5, care aduce schimbare în viața noastră. Am putea spune chiar că dorința de a începe ceva nou va fi și mai mare decât în săptămâna trecută, pentru că acum este prezentă și cifra 1.

Prin urmare, noutatea ne va capta atenția, unii dintre noi vor începe un program nou la sala de sport, alții își vor schimba frizura sau culoarea părului; se prefigurează schimbarea jobului sau înscrieri la cursuri de perfecționare ce țin de un nou domeniu de activitate.

Sunt favorizate mutările în casă nouă, oficializarea relației, pentru că vibrația săptămânii este 6.

Cei care își doresc de ceva vreme un animal de companie și nu au reușit să-l aibă până acum, fie îl vor primi cadou, fie și-l vor cumpăra singuri.

Înainte de Crăciun, în săptămâna 51 din an putem vorbi despre călătorii, cifra 5 activează dorința de a pleca în străinătate, însă nu de unii singuri, ci cu familia (6).

Fertilitatea va fi la cote maxime, în această săptămână beneficiem de un bun echilibru între energiile feminine și masculine, yin-yang. Șansele ca un număr mare de femei să rămână însărcinate este mare, cifra 5 are o vibrație care poate crește temperatura în dormitor, cifra 1 ne va ajuta să știm mai bine ce ne dorim de la partenerul de viață, iar cifra 6 va face ca amorul să fie dus pe culmi înalte ale plăcerii fizice.

În afaceri veștile sunt bune, se întrevăd câștiguri suplimentare, bonusuri. Chiar dacă unii afaceriști vor prefera acum să petreacă mai mult timp cu familia, totuși nu vor exclude nici posibilitatea de a demara un proiect nou la muncă.

Copiii născuți în această săptămână vor avea un șarm irezistibil, vor da dovadă de simț practic și își vor gestiona bine emoțiile.

EVALUEAZĂ ARTICOLUL:

Ai evaluat deja articolul
5  2
VOTURI
3692
5.00
SHARE

O zi reușită se organizează după horoscop!

Alege să cunoști predispoziții, să afli cum poți avea o stare pozitivă și să-ți satisfaci curiozitățile despre lumea în care trăim.

Ingrediente esențiale date în avanpremieră

Din cele interesate care nu seamănă cu nimic din ce-a fost, din ce este și din ce va fi. Azvârlim provocări în spațiu public și niscaiva specialități ca să iasă ceva legat, unitar, comestibil și apreciabil.

Ce zodie sunt
Cu data nașterii afli răspunsul la întrebarea Ce zodie sunt?, în zodiacul european. Rapid și
Horoscop zilnic Scorpion
Horoscop SCORPION: horoscop zilnic Scorpion realizat de astrologi profesioniști cu noutățile
KUA 8 - EMOTIVUL
Persoana care are numărul KUA 8 este studioasă și perseverentă, deține cunoștințe din mai

MAI JOS, GĂSEȘTI ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

PUBLICITATE
loading...
UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES
UNIC ÎN ROMÂNIA

Astrologie ZODIACOOL

Cu certitudine este primul horoscop online personalizat pe ore din România

Calcule ZODIACOOL

Numerologie și primul calculator de date favorabile ZeRiXue

Feng Shui ZODIACOOL

Primul calculator Feng Shui online din România pentru dragoste, sănătate și bani.

Noutăți pe ZODIACOOL: Horoscop cu previziuni astrologice pentru dragoste și bani.

Vezi care sunt predispozițiile și fii la curent cu influența pe care o au planetele asupra vieții și asupra evenimentelor din viață. Horoscop anual cu previziuni pe dragoste și relații, carieră și bani, sănătate.

Horoscop azi pe zodii
DE INTERES
MAGAZIN ONLINE
Feng Shui Sănătate
7 VOTURI
28000 lei

Articole Recente

MAGAZIN ONLINE
CONTINUĂ SĂ CITEȘTI

Rețele Sociale

Mod de plată

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© ZODIACOOL 2016 - 2019. Termeni.