Astrograma relațională și compatibilitatea

969
SHARE
4.89
Astrologie AUTOR: ZODIACOOL

Astrograma relațională presupune suprapunerea a două Astrograme Natale, cu scopul de a găsi compabilitatea între doi parteneri. Află mai multe despre utilitatea Astrogramei relaționale pentru relația ta.

Astrograma relațională și utilitatea ei în viața ta

Cea mai mare încercare care ne însoțește pe parcursul vieții este modul în care legăm prietenii, colaborări, căsnicii, relații etc. Fiecare persoană întruchipează experiența propriilor trăiri cu care a venit din alte vieți, bagajul informațional care a fost moștenit de la părinți, din mediul intrauterin, cât și din mediul în care a crescut. Pe parcurs, odată cu înaintarea în vârstă, căpătăm noi tendințe de a ne manifesta obiceiurile, idealurile și sentimentele față de cei care ne înconjoară.

Oamenii au nevoie de afecțiune și de respect

Evoluția omului este generată de divergențele care există între el și ceilalți, de regulă cu cei dragi, motiv pentru care nu este deloc întâmplător faptul că cele mai multe suferințe vin din partea celor în care ne-am pus toată încrederea și cărora le-am oferit iubirea și respectul. Dacă v-ați pus întrebarea de ce, astrologia vine cu o astfel de ideologie de suflet, și anume, că „oamenii au nevoie de afecțiune și de respect, mai mult decât de bani și reputație”. De cele mai multe ori însă, aceștia se lasă vrăjiți de aparențe, nu văd de la început unele defecte la persoanele de lângă.

Atragem ceea ce suntem

Aceste sincope îi caracterizează de fapt și pe ei deopotrivă. Ceea ce nu ne place la partenerul nostru de suflet, de fapt este în noi înșine, întrucât „ atragem ceea ce suntem”.
Poate vă este familiară expresia  „La început totul era perfect, iar acum totul s-a transformat”. Această constatare este adevărată, dar pentru a ajunge la ea a fost nevoie de cel puțin 2-3 ani de zile, timp în care mulți factori au contribuit la constatarea situației. Pentru a ajunge la înțelegerea rolului pe care îl joacă Astrologia relaționară în acest caz trebuie mai întâi să înțelegem contextul general, factorii care duc la aceste situații dezastruoase în familiile secolului XXI.

Momentul în care se întâlnesc doi parteneri se consideră a fi punctul zero de naștere a acelei relații. Prin suprapunerea celor două Astrograme Natale avem de fapt punctul maxim de „atracție” între cei doi (partenerii sunt pe aceeași frecvență, simt că „se cunosc de o viață”), iar acestă situație depinde de mai mulți factori:

  • de semnul zodiacal al fiecăruia
  • de ascendentul fiecărui partener
  • de suprapunerea unor planete
  • de diferențele mari de vârstă dintre cei doi (lecții Karmice) etc.

Toate aceste date sunt analizate în întocmirea unei compatibilități.
De regulă, după această etapă, toate aspectele bune se mută pe alte case astrologice, iar tu, ca individ, simți nevoia să aduci noi schimbări în viața ta.
Gândul că ai pe cineva care să te susțină te determină să pierzi din vedere faptul că partenerul tău are și el viața sa și că este posibil ca planurile tale să nu coincidă cu ale lui,  iar tu nu dorești să accepți că fiecare trebuie să facă ceea ce simte și îl face fericit.

Etapele decisive se manifestă la 4, 7, 8, 12, 18 ani de la începutul relației

Soluția? Dacă renunțăm la egoism, putem trece cu bine peste aceste etape din viața noastră, care se manifestă la 4, 7, 8, 12, 18 ani după ce am început o relație.
Din trei în trei ani, odată cu schimbările pe care le face Saturn, trebuie să învățăm să ne iubim iarăși partenerul dar în alt mod, prin prisma semnului zodiacal în care poposește acest astru.

De ce este indicat să ne facem o Astrogramă relațională?

În primul rând, să vedem:

  • dacă împărtășim aceleași idealuri cu ale partenerului
  • dacă există o legătură Karmică
  • dacă relația este de durată
  • dacă relația are rolul de a ne ajuta să evoluăm
  • dacă vom avea copii pentru a vedea unde ar putea interveni probleme pe parcurs

Este recomandată mai puțin pentru cei care vor să vadă dacă sunt înșelați, întrucât ar putea amplifică rana din suflet. În schimb, Astrograma relaționară este utilă pentru a descoperi care sunt posibilitățile de a trece peste aceste obstacole ale vieții.

Ce conține Astrograma Relațională?

Astrograma este un studiu astrologic, iar în urma analizei acestei hărți vei primi interpretarea aspectelor între planetele celor doi parteneri cu predispoziții și recomandări, precum și:

  • tendințele pe care îl manifestă fiecare partener
  • cum se pot susține cei doi parteneri pentru a evolua
  • domenii în care se pot susține pentru a avea succes
  • perioade favorabile pentru a concepe un copil
  • numărul de copii, în funcție de hărți
  • perioadele fericite și perioadele mai grele
  • momente critice într-o relație: divorț, părăsirea domiciliului
    Astrograma relațională cuprinde 4 -7 pagini cu interpretări.

Când este necesar să faci un astfel de calcul?

  • când oficializezi relația (căsătorie)
  • când ai probleme într-o relație sau căsătorie
  • când ești în prag de divorț pentru a evita pierderile financiare
  • când vrei să afli dacă sunteți compatibili pentru a avea copii
  • când treci printr-o despărțire temporară pentru a afla cauza și dacă ea este definitivă sau nu

Chiar dacă se întocmește un astfel de calcul, trebuie să știi că sunt mai  multe aspecte de luat în calcul. Faptul că trăim într-un anumit mediu și nu putem include și parametri ce țin de schimbări mondiale: economie, politică, geopolitică, mișcări globale etc., toate acestea pot intervini și schimba ceea ce am analizat. În cazul acestor evenimente, Astrograma relațională va fi valabilă doar în ceea ce privește tendințele sufletești, trăirile interioare, zbuciumul interior, Iubirea Karmică etc.
 

sursa foto: expresspress.ro

CUMPĂRĂ ACUM:
EVALUEAZĂ ARTICOLUL PENTRU A-ȚI OFERI CONȚINUT PREFERAT:

4,89  9
VOTURI

Pe același subiect


CE E NOU

ZODIACOOL este cel mai complex site din România care reunește horoscop, zodii, astrologie, numerologie, feng shui și vise

DE INTERES

Horoscop zilnic realizat de astrologi experți conține previziuni astrologice pentru 3 zile. Selectează ideograma zodiei și află horoscopul de azi, mâine, gratuit pentru fiecare zodie.

HOROSCOP AZI 24 noiembrie 2017
DE INTERES
CONTINUĂ SĂ CITEȘTI

Rețele Sociale

Mod de plată

Visa Mastercard

Abonează-te la newsletter pentru noutăți

© ZODIACOOL 2016 - 2017. Termeni.